În anii ’60, patriarhul României a refuzat un Rolls-Royce, cadou de la regina Marii Britanii. În schimb, i-a cerut Maiestății Sale ajutorul pentru a tipări o Biblie. La polul opus, în anii ’80, președintele de atunci al României, Nicolae Ceaușescu, topea hârtia a mii de Sfinte Scripturi, prefăcând-o în . . . hârtie igienică. După Revoluție, Biblia a fost eliberată și ea, cunoscând o mare victorie și fiind răspândită în toată țara. Astăzi, straniu, poate stă cuminte undeva în raft, ascunsă sub un strat fin de praf. Bătălia pentru Scripturi s-a mutat în casa ta!