Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi. (Rugăciunea Tatăl nostru)

 

Zi de zi, ne străduim să avem ce pune pe masă. Deseori cu sacrificii, uneori cu îmbuibare, umplem mesele cu bune, cu rele. La fel și trupurile, arterele sau inima noastră. Am fost învățați să știm ce e „cu dulce” și când se dă „dezlegare”. Biblia ne spune ce să mâncăm și ce să bem. Dar Necuratul ne îmbie mereu cu ceva oprit de Dumnezeu, ca pe Adam și Eva.

 

Matusalem de România

În ultimii ani, mai multe publicații [1] l-au pomenit pe Maftei Pop, considerat a fi cel mai longeviv român și un adevărat campion al speranței de viață la nivel european. Pe baza datelor oferite de arhivele Stării Civile, din certificatul de deces [2], bătrânul avea în 1952, când s-a consemnat data morții, uimitoarea vârstă de 148 de ani. Experiența lui a stârnit curiozitatea unor personalități ale medicinei românești (Ana Aslan [3] și academicianul C. I. Parhon), care l-au vizitat personal.

Se pare că Maftei Pop s-a născut în anul 1804, în familia unui preot. În Cluj încă mai există oameni care l-au văzut cu ochii lor. Din memoriile celor ce au ajuns să-l cunoască pe bătrân, aflăm că omul nu a fost căsătorit niciodată, nu a fost vreodată bolnav, nu știa carte și își petrecea mai tot timpul în aer liber. Nu avea casă, nici avere, muncind uneori la tăiat lemne sau prin gospodăria celor ce îl găzduiau pe la ei.

În studiul „Biologia vârstelor”, Parhon a ajuns la concluzia că secretele longevității acestui Matusalem [4] de România ar putea fi: zestrea genetică (se pare că ambii părinți și o soră au trăit peste 100 de ani), programul echilibrat de muncă și odihnă în mijlocul naturii, regimul alimentar mixt, dar simplu, în care predominau laptele, brânza și mămăliga.

Azi, ne întrebăm cum să trăim mai mult, cum să fim mai sănătoși. Ne urăm de „sănătate, că-i mai bună decât toate”, și-i învățăm pe tinerii naivi că până și „dragostea trece prin stomac”. Din păcate însă, la statistici nu stăm la fel de bine ca la proverbe.

 

Românii, „campioni” europeni

Conform Rapoartelor Comisiei Europene, România este țara unde mor cei mai mulți copii înainte să fi împlinit un an, unde femeile trăiesc cel mai puțin, unde numărul adolescenților supraponderali s-a dublat în ultimii ani. Rămânem pe locul al doilea în Europa la decesul datorat bolilor cardiovasculare în rândul bărbaților, iar pe întreg continentul, băieții români sunt printre cei mai grași și mai dornici de a consuma alcool.[5] Se pare că tot pe primul loc suntem și la numărul de decese datorate bolilor cronice sau cancerului de col.

Cu toate acestea, într-un studiu despre obiceiurile alimentare, 46% dintre cei întrebați au spus că ei consideră că au un stil de viață sănătos. Curios, același studiu arată că 62% dintre persoanele angajate alocă mai puțin de 30 de minute pentru masa de prânz, doar 42% fac sport în mod regulat și 38% mănâncă zilnic fructe și legume.[6]

Așadar, ne considerăm sănătoși, știm ce e de făcut, dar suntem zăbavnici să practicăm ce ne sfătuiește medicul. Pe principiul „fă ce zice popa”, putem aminti aici că în calendarele românești sunt anual peste 160 de zile de post, în care ar trebui consumată hrană exclusiv vegetală. Cu siguranță că, dacă aceste zile ar fi păstrate cu strictețe, multe măcelării ar da faliment, la fiecare chioșc de ziare am găsi cărți cu rețete vegetariene, iar restaurantele ar avea în meniu produse de post tot anul.

 

Cine conduce: capul sau pântecul?

Mâncatul reprezintă, indiscutabil, una dintre marile plăceri ale omului. Marele înțelept Solomon a ajuns la concluzia că „nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce şi să bea şi să-şi desfăteze sufletul cu mulţumirea din munca sa” (Ecclesiastul 2, 24). Tot mâncarea este și una dintre marile nevoi ale omului. Mântuitorul ne învăța să cerem în rugăciunea Tatăl nostru pâinea cea de toate zilele, sau „pâinea noastră cea spre ființă” (Matei 6, 11). Plăcere și nevoie deopotrivă, mâncarea este cunoscută drept una dintre marile probleme ale omului. De fapt, nu putem uita că încercarea la care au căzut Adam și Eva, primii noștri părinți, a fost aceea a poftei după ceva de mâncat.

Din perspectiva recâștigării Raiului pierdut, merită să analizăm atent obiceiurile alimentare ale sfinților din Biblie, în care găsim felurite situații despre mâncare sau băutură [7], unele chiar incredibile. Astfel, întâlnim oameni care se vând pentru o mâncare (Facerea 25), care-și pierd viața pentru pofta unei fripturi (Ieșirea 16), care mănâncă miere din hoituri (Judecătorii 14), care-și mănâncă propriii copii (Plângeri 4). Găsim și oameni care preferă să facă foamea decât să se atingă de ceea ce e spurcat (Petru), sfinți care postesc în repetate rânduri (Pavel), persoane care-și rup de la gură pentru a împărți cu sărmanii (primii creștini) sau pe Iisus care spune despre Sine că este „Pâinea vieții”.

La început, hrana omului a venit din pământ, căci lui Adam i s-a spus „cu osteneală să te hrănești din el [pământ] în toate zilele vieții tale” (Facerea 3, 17). Dar a venit și din cer pentru evrei, când Dumnezeu „a plouat peste ei mană [8] de mâncare și pâine cerească le-a dat lor” (Psalmii 77, 28). Cuvintele Mântuitorului fac arcul între pământ și cer: „Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»” (Matei 4, 4).

Plăcere și nevoie deopotrivă, mâncarea este cunoscută drept una dintre marile probleme ale omului.

Credem cu tărie că o abordare serioasă a adevărurilor biblice pentru viață și mai ales însușirea acestora vor spori starea de sănătate a poporului nostru, vor crește calitatea vieții și ne vor da siguranța și pacea că facem voia lui Dumnezeu. El știe cel mai bine cum funcționează mașinăria izbutită de mâinile Lui. Și atunci, a-ți alege bucatele alături de El nu este o problemă de laudă, nici caznă, ci fericire, rețeta unui stil de viață care să aducă sănătate și împlinire, o viață trăită la superlativ.

 

Suntem neam cu Dumnezeu [9] 

Scriptura spune că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut”, când a sfârşit de făcut lumea. Acest „a privit” nu a fost o privire fugară, cu coada ochiului, ci El s-a uitat cu atenție și încântare. S-a delectat de ceea ce a ieșit din mâna Lui, pentru că toate erau „bune foarte”.

Trupul uman – lucrarea mâinilor Lui – este proiectat de El și înzestrat până azi cu demnitate și noblețe cerească. Fiecare celulă umană poartă în ea amprenta Creatorului, iar mecanismul complicat al mușchilor, al inimii sau al creierului funcționează, pentru că „în El trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Faptele apostolilor 17, 28). Cât privește trupul omului, acesta este „pentru Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 13).

Exemplul suprem este cel al Fiului lui Dumnezeu care s-a „înomenit”, sau „a luat chip de om”, pentru a ne mântui. Apostolul Pavel întreabă plin de responsabilitate: „Au nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos?” (6, 15). Apocalipsa desăvârșește această imagine, vorbind de un „cer nou și un pământ nou” (21, 2), unde oamenii vor mânca din pomul vieții, exact ca la început (22, 1-4), cu trupuri îmbrăcate „în nemurire” (1 Corinteni 15, 50-54).

În Biblie, alimentația nu este o problemă de importanţă secundară, lăsată exclusiv la voia gusturilor personale sau a împrejurărilor, ci un aspect de bază al închinării și vieții de credință. (Vezi 1 Corinteni 10, 31.)

Apostolul Pavel, vorbind despre „bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut spre gustare cu mulțumire”, afirmă că lucrurile sunt sfințite „prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1 Timotei 4, 5). Cum poate un aliment să fie primit de Dumnezeu? În primul rând, trebuie să fie acceptat de Cuvântul Său, care nu a sfințit delicatese la modă din caracatiță sau broaște, nici drogurile macerate, nici coniacul sau țuica. Apoi este primit prin mulțumirea rostită în rugăciune – căci numai animalele mănâncă fără să rostească mai înainte o rugăciune.

Unii oameni se poartă într-un fel la ceremonia de cununie sau botez în biserică și cu totul altfel la petrecerea respectivului eveniment de la restaurant. Biblia spune însă că noi suntem ca o biserică, deoarece chiar „trupul vostru este templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19). Noi nu suntem mântuiți pentru ceea ce mâncăm, căci „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură” (Romani 14, 17), dar stilul nostru de viață arată dacă dumnezeul nostru este pântecul sau dacă Hristos trăiește în noi. [10]

 

Mușcătura din… Rai

Când deschidem Biblia, între primele cuvinte spuse de Dumnezeu omului găsim tocmai porunca despre ce avea voie să mănânce. Niciodată n-a fost vreun timp când omul a putut mânca orice. Dimpotrivă, imediat după ce omul a deschis pentru prima dată ochii și după ce Creatorul i-a dat o soție, El le-a spus celor doi – „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul”, și imediat a adăugat: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1, 29).

În prima lor zi de viață, în primele clipe trăite împreună de Adam și Eva, Dumnezeu le-a pregătit o masă cu tot ce avea mai bun și i-a poftit să mănânce.

Dumnezeu Însuși le-a arătat celor doi, în timp ce rostea aceste cuvinte, fructele minunate ale pomilor din jur, și poate că le-a oferit câteva să mănânce. Cu o importantă excepție: un singur pom din mijlocul grădinii (3, 3). Porunca era: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (2, 16.17).

Dar nu după multe zile, altcineva le-a oferit de-ale gurii. În capitolul 3 al Facerii, travestit într-un șarpe, Diavolul apare în grădină și îi promite omului ceva ce Dumnezeu nu i-a dat: fructul pomului interzis. Bun de gură, șarpele promite solemn că, dacă cei doi vor mânca din ceea ce le oferă el, vor fi „ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Destul de tentant nu-i așa? Să poți fi ca Dumnezeu… Și cu ce preț, o îmbucătură… „Femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (3, 6).

Iată un moment important în care Adam și Eva aleg să nu mănânce din mâna Creatorului, ci din meniul șarpelui. Indiferent de oferta sa, Diavolul cu limba despicată nu era decât un „mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Așadar, în loc de nemurire, cei doi oameni primesc moartea, iar în loc de sănătate și știință, boală și îngustare de minte. Cel mai grav, în loc să fie „ca Dumnezeu”, oamenii încep să devină după chipul șarpelui viclean. Și acestea cu o grabă pe care nu și-ar fi putut-o imagina în acele clipe: primul copil al lui Adam a fost un ucigaș, al doilea i-a fost victima. Toate acestea de la o simplă mușcătură.

De atunci încoace, Dumnezeu i-a oferit întotdeauna omului indicații cu privire la ce să mănânce și ce nu. Șarpele, la rândul lui, a venit mereu cu oferta sa de maestru, promițând aceeași veșnică momeală: „Vi se vor deschide ochii.” Diavolul îi păcălește și astăzi pe cei care se uită în gura lui, șoptindu-le: Mănâncă orice îți place și ți se vor lumina ochii…, vei fi ca Dumnezeu…, vei cunoaște binele și răul…

 

Hrană la răsărit de Eden

După marea lor greșeală, izgoniți din Rai, Adam și Eva au înțeles repede că pământul era de acum blestemat de Dumnezeu (Facerea 3, 17.18). Dacă la început „toată iarba” era bună (1, 29), de acum oamenii aveau să facă selecție între bun și rău, între roade hrănitoare și spini sau pălămidă. Cel mai probabil fiii lui Dumnezeu au fost vegetarieni, căci nu găsim înainte de Potop vreo aluzie că oamenii ar fi ucis animale pentru a mânca din carnea lor.

La facerea corăbiei pentru Potop, Noe a făcut diferența între animalele curate și cele necurate (7, 2.3.8.9). Animalele curate erau aduse ca jertfă lui Dumnezeu (vezi menționarea expresă din 8, 20), iar cele necurate aveau alte destinații: erau sanitare ale pădurii, ajutau la transport, jug și pază, din pielea sau coarnele unora se făceau obiecte utile omului etc.

După Potop, Dumnezeu i-a dat omului o regulă alimentară aparte: „Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi” (9, 3.4). La prima vedere, textul acesta ar părea că rupe toate stăvilarele, dând „dezlegare” la orice. Recitit cu atenție, textul arată probabil și un termen de comparație pentru consumul de carne: „ca și iarba verde”. Existau din nou niște limite, spre binele omului – nici azi nu se înghesuie lumea la ciuperci otrăvitoare și nici atunci, după Potop, nu au mâncat din toate lighioanele pământului. (Rezonăm cu ei ori de câte ori, la rândul nostru, spunem cu experiență că „nu tot ce zboară se mănâncă”.)

În plus, chiar carnea unor animale curate nu avea să fie mâncată în felul fiarelor pământului sau al vreunui sălbatic, cu sânge cu tot. Din păcate, acest hatâr făcut de Dumnezeu omului care poftea carne nu a fost de bun augur. Din această cauză, precum și din alte motive (schimbările climatice, degenerarea), speranța de viață a omului a scăzut de la vârste de 800-900 de ani, la vârste sub 200 de ani (47, 9).

Timp de aproape un mileniu, nu s-a mai revenit la porunca aceasta, semn că oamenii știau exact ce e bine și ce nu. Abia după ieșirea poporului Israel din Egipt, Dumnezeu readuce în atenție subiectul alimentației, în dorința de a avea un neam sfânt, pus deoparte.

 

„De ele să vă îngrețoșați” [11]

În cea de-a treia carte a Scripturii, Leviticul (capitolul 11), găsim o listă a viețuitoarelor curate și necurate.

Lista aceasta merită parcursă și analizată de fiecare om, pentru că va găsi lucruri surprinzătoare. Fără a da explicații științifice (argumentele cu privire la caracterul nociv al cărnii unor animale au fost descoperite de om mai târziu), Cuvântul lui Dumnezeu le-a oferit o motivație de natură relațională: „Eu sunt Domnul, Cel ce v-am scos din pământul Egiptului, ca să vă fiu Dumnezeu. Deci fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt” (11, 45).

Pentru o vreme în care nu existau atlase, enciclopedii sau internet, și pentru un popor care avea să intre în teritorii cu floră și faună diferite, Leviticul subliniază marile criterii de recunoaștere și diferențiere a viețuitoarelor cu carne comestibilă și necomestibilă.

Vita bună de mâncat era cea cu „copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea” [12] (vers. 3); peștii trebuiau să aibă „aripi și solzi” (vers. 12); iar insectele, „fluierele picioarelor de dinapoi mai lungi, ca să poată sări pe pământ” (vers. 21). Pentru păsări, deși nu este specificat un criteriu, ca în dreptul celorlalte animale, le găsim enumerate pe cele spurcate [13], așa încât să poată fi evitate cu ușurință.

Această listă mai este reamintită, cu mici variații, și în Deuteronomul [14]. Subiectul nu este reluat și nici extins în alte părți ale Scripturii. Se poate înțelege că regulile s-au însușit temeinic, fără a mai fi nevoie de alte discuții. Când și când, unii au îndrăznit să mănânce și lucruri spurcate, Dumnezeu zădărnicind faptele celor care „mănâncă din carnea de porc14, mâncăruri scârnave și șoareci” (Isaia 66, 17).

Și azi sunt oameni care mănâncă orice. În China, câinii se vând pe stradă ca iezii (din ce auzim la știri, se pare că și la noi s-au încumetat unii să-i vândă jupuiți, ca miei de Paști [1]). Se spune că acolo oamenii „mănâncă orice are patru picioare, mai puțin masa”. Pentru un turist român, creștin, lucrurile nu vor sta nicidecum așa. Cine ar dori pe masa copiilor săi un câine, un șobolan, un liliac sau o cioară? Cine ar face o rugăciune pentru masă când acolo s-ar găsi așa o mâncare grețoasă?

În zilele noastre, din punct de vedere medical, tot mai multe studii confirmă că regulile lăsate atunci sunt de ajutor nu doar pentru sufletele oamenilor (vers. 43 și 44), dar mai ales pentru trupurile lor. Se estimează că o revenire la stilul de alimentație practicat la început – regimul vegetarian – poate prelungi viața cu până la 10 ani și ne poate feri de multe boli ale civilizației. Lumea în general, nu doar cea creștină, este de acord că excesul de grăsimi animale dăunează grav sănătății și tot mai mulți oameni testează și se conving că Biblia este adevărată. [16] Pentru omul credincios merită clarificată întrebarea: Din punct de vedere religios, cât de mult s-au modificat vechile rânduieli alimentare în Noul Testament?

 

Creștinii ce (mai) mănâncă?

Pentru cei mai mulți români, discuția despre cărnurile spurcate este o temă ce aparține unor reguli învechite, deci fără obligativitate și de prisos. Ideile noastre însă, oricât de sincere ar fi, nu se pot substitui ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu, singurul care oferă modelul dreptei credințe. Creștini fiind, ar trebui să nu uităm că Mântuitorul nostru a fost omorât tocmai în țara celor ce pretindeau că au credință și Îl cunosc pe Dumnezeu, că știu ce e curat și necurat.

O analiză atentă ne descoperă că niciodată Noul Testament nu a pretins că înlocuiește sau anulează rânduielile Vechiului Testament. De aceea, multe rânduieli din cărțile lui Moise nu sunt repetate de apostoli, iar lucrul acesta nu le va face mai puțin importante. Tocmai faptul că acestea nu au mai fost aduse în discuție arată spre valabilitatea lor. [17] Secole întregi, evreii le-au păstrat ca atare. Le găsim la fel în vremea lui Iisus și a apostolilor, reconfirmate în faptele sau scrierile lor.

 

Ce a fost necurat pentru Iisus?

Într-un context, Domnul Iisus a zis: „Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce…, bucatele fiind toate curate” (vezi Marcu 7, 15-23). Deducția logică ar fi deci că nicio carne, băutură sau altceva (droguri) consumat de om nu-l poate spurca. Realitatea, după cum o știm, este alta – niciodată nu am mânca ceva scârbos, chiar dacă la alții e delicatesă. Și atunci poate că merită citit tot textul.

Discuția fariseilor cu Iisus nu viza carnea curată și necurată în sine, ci mâncarea curățită sau necurățită de către om.

De exemplu, să ne gândim la ceva din zilele noastre, când un om ține post și apoi, din greșeală sau voit, „se spurcă” mâncând ceva „cu dulce” [18]. Acel aliment „cu dulce” nu este spurcat în sine, ba chiar s-ar putea să fie o hrană sănătoasă și plăcută. În schimb, pentru cel care postește, îmbucătura aceea are efectul negativ de a pune capăt unei perioade de post, curățire și consacrare.

În același fel, evreii credeau că atunci când cineva venea de la piață, unde se atinsese de oameni de tot soiul și de nenumărate lucruri (care puteau fi) necurate, iar apoi mânca fără a se spăla ritual pe mâini, mânca necurat, iar hrana lui era necurată (Marcu 7, 4). Desigur că o halcă de carne vândută într-o piață grecească sau romană (păgână) ar fi putut fi închinată vreunui zeu, și atunci era necurată. Dar evreii mergeau mai departe: un praz verde atins de un roman era necurat, un urcior de apă întins de un samaritean (sau grec, dac, barbar) era necurat.

Tocmai de aceea, textul din cealaltă evanghelie (Matei 15, 20) redă ferm, în evaluarea lui Hristos, concluzia disputei: „a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om”. Așadar, discuția nu avea ca subiect alimentele (carne, pâine sau legume), ci un ritual practicat atât pentru obiecte [19], cât și pentru toate bucatele. Mai mult, Iisus atrage atenția că e mult mai important ce iese din om, pe aceeași gură. Recunoaștem până azi același paradox: Cum se face că și în posturi, și în zilele de sărbătoare, oamenii înjură, se bat, fură sau înșală, iar unii chiar ucid?

 

„Petre, taie și mănâncă!”

Ani mai târziu după acest eveniment, apostolul Petru a avut o viziune. A văzut „ceva ca o față mare de pânză” cu „toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului”. I s-a spus de trei ori: „Petre, junghie şi mănâncă.” În schimb, apostolul a răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat” (Faptele apostolilor 10, 10-14). Dacă apostolul și-ar fi luat libertățile pe care și le iau mulți creștini de azi, atunci nu ar mai fi fost nevoie de intervenția întreită a Domnului care i-a spus ferm: „Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate.” (Faptele apostolilor 10, 15).

Din cuvintele apostolului deducem imediat măcar patru lucruri: Petru tot mai știa că există animale curate și animale necurate; respectase în toată viața lui această regulă; nu s-ar fi abătut nici acum de la regula vieții lui; ba chiar îndrăznește să se opună poruncii venite din cer [20]. Evident, marea întrebare este: „Ce a curățit Dumnezeu” fără ca evreul Petru să fi știut?

Glasul din cer i-a explicat ce însemnătate avea viziunea: Petru trebuia să intre printre oamenii păgâni, să devină pescar de oameni pe care el îi considera necurați [21]. Ajuns mai târziu în casa romanului Corneliu, el le-a explicat lecția vedeniei avute: „Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat” (10, 28).

„Să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.” Iată ceea ce trebuia să priceapă din vedenia cerească. Nu era vorba despre broaște sau șoareci, câini sau șerpi, ci despre oamenii de lângă el, străini de poporul lui Dumnezeu după naștere, dar chemați deopotrivă cu evreii la mântuire. Când, la două mii de ani mai târziu, noi, românii, citim rândurile acestea, ne dăm seama că, la vremea aceea, strămoșii noștri erau pentru apostoli… necurați dintre neamuri. În urma acestei viziuni, și mai târziu a predicării Evangheliei de către Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, toți europenii am putut avea lumina adevărului dumnezeiesc.

Petru și cei de lângă el au înțeles taina viziunii și lecția a rămas până în zilele noastre: (1) nu trebuie să-i vedem pe oameni spurcați, chiar dacă nu au religia noastră [22]; (2) niciodată să nu mâncăm ceva necurat sau spurcat. Principiul acesta e dovedit de apostolul Petru și la bătrânețe, când, scriind o epistolă, îndemna credincioșii: „Să nu vă potriviți poftelor de mai dinainte, din vremea neștiinței voastre, ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiți și voi înșivă sfinți în toată petrecerea vieții. Că scris este: «Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt»” (1 Petru 1, 14-16). Fără îndoială, acest îndemn la sfințire este citat din pagina unde apare lista cu cărnurile de îngrețoșare, adică exact din rânduielile „vechi” (Leviticul 11, 45).

 

Stăpânul farfuriilor noastre

Respectarea Scripturii în privința alimentației noastre nu înseamnă un efort de a institui rânduieli ceremoniale evreiești. Și nici nu e un compromis de a câștiga mântuirea prin fapte omenești. Ci este decizia omului de a-L recunoaște pe Dumnezeu ca Stăpân. Când mâncăm ceea ce Dumnezeu a numit în Scriptură „curat”, primim binecuvântarea lui Dumnezeu peste hrana noastră și anticipăm cu bucurie ziua în care vom mânca la masa Lui, iar necuratul și tot ce este al lui nu vor mai fi.

Pe Noul Pământ vom sta la masă cu sfinții, dar nu fiecare cu meniul lui. Nimeni nu va „comanda” acolo o friptură, pentru că nu se va mai lua viața nimănui (Apocalipsa 21, 4). Iar „udătura” de acolo, departe de a fi alcoolul și tăriile acestui pământ, va fi o băutură cu totul nouă, curată. Iisus a spus despre vinul de la Cina cea de Taină, care simboliza sângele Său, că „îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu” (Matei 26, 29). E greu de crezut că un blestem al pământului – alcoolul – ar putea fi echivalat cu sângele Domnului și ar putea fi băut în Împărăția lui Dumnezeu.

Vom sta la masă cu Cel care nu a refuzat niciodată invitațiile la masă, fie că au venit din partea „sfinților” vremii (fariseii) sau a „păcătoșilor” de atunci (vameșii). El vrea să stea în casa noastră, după cum citim pe invitația Lui din Apocalipsa: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el, cu Mine” (3, 20). Dacă știi că un astfel de musafir bate la ușa casei tale și vrea să stea la masa ta, e normal să-I pui pe masă exact bucatele despre care El ți-a spus că Îi sunt pe plac. Să-I fim pe plac Lui. Să mâncăm și să bem pentru a-I face cinste Creatorului nostru.

 

Fă un test și tu!

Cărțile de sănătate contemporane ne conștientizează că „alegerile noastre privind alimentația au un impact incredibil nu numai asupra metabolismului nostru, dar și asupra inițierii, promovării și chiar a regresării bolii, asupra energiei noastre și asupra activității noastre fizice, asupra bunăstării noastre emoționale și mintale și asupra mediului înconjurător”. [23] Așadar, oricât ne-ar deranja de mult, este adevărată vorba: „Suntem ceea ce mâncăm.” De aici ne luăm energia de viață, proteinele, vitaminele sau, dimpotrivă, grăsimile, toxinele, virusurile.

Una dintre cele mai angajante istorii biblice este cea a profetului Daniel și a prietenilor lui. Ajunși robi în Babilon, și având nici 20 de ani, cei patru tineri evrei au primit într-o zi oferta vieții lor – să stea la masa celui mai mare monarh al lumii de atunci. Cel mai probabil aromele din sala palatului te făceau să salivezi, oricât ai fi fost de sătul.

Totuși, în fața acestor delicatese, flăcăii, din motive religioase, i-au cerut celui ce avea grijă de ei să le dea voie „să nu se pângărească” [24] (Daniel 1, 8). În schimb, au fost dispuși să se lase încercați 10 zile, timp în care au zis ei, „să mâncăm bucate din zarzavaturi și să bem apă” (1, 12).

„Suntem ceea ce mâncăm.” Din alimentele noastre ne luăm energia de viață, proteinele, vitaminele sau, dimpotrivă, grăsimile, toxinele, virusurile.

După timpul acordat, Biblia spune că „arătau mai frumoşi şi mai graşi la trup decât toți tinerii care mâncau din bucatele împăratului” (1, 15), iar la examenul final au fost găsiți „de zece ori mai isteţi decât magii şi prezicătorii din toată împărăția” (1, 20).

Oricine poate încerca un astfel de stil de viață. Nu post, ci stil de viață. O viață în care să trăim mai verde, cu ce e viu, dar fără să sufere sau să moară cineva pentru masa noastră. Nutriționiștii spun că singuri ne săpăm mormântul cu furculița, cu lingura și cuțitul nostru. De aceea, până la vremuri de restriște, de criză sau de boală, poate că ar merita să facem un pariu cu noi înșine – un test de 10 zile de vegetarianism. Nu pierdem nimic, dar poate câștigăm un adevăr pentru viață, și vom crede că „omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice sfat venit din Cuvântul lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).

 

Cum a trăit Iisus

În ultimă instanță, modelul oricărui creștin rămâne Iisus Hristos. Domnul nostru care ne-a cerut să mâncăm „trupul Său” nu a fost văzut niciodată consumând cărnuri despre care Moise să fi scris că sunt necurate, nu a băut tărie sau alte băuturi nocive, nu și-a pierdut mintea în aburii vreunei substanțe, nu a făcut abuz de niciun fel. [25]

Cu privire la animalele necurate, Iisus a vorbit de cel puțin două ori. Prima dată, ca orice evreu credincios, Hristos a separat sfințenia și valorile de câini și porci, învățând: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor” (Matei 7, 6).

În altă ocazie, în ținutul unor necredincioși, Iisus i-a eliberat de demoni pe niște bărbați, făcându-i din nou oameni. Duhurilor necurate le-a dat voie să intre în animale necurate – erau acolo două mii de porci, cât pentru o legiune de demoni. Ca urmare, turma s-a prăvălit în râpă, înecându-se în mare.

O cetate întreagă a preferat să deplângă amintirea unor porci morți decât să se bucure cu Iisus viu: „Cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor” (Marcu 5, 16.17).

 

Autoinvitație la masă

Dacă ne-ar spune Iisus Hristos, așa cum i-a spus lui Zacheu: „Astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19, 5), am avea să-I punem pe masă mâncare și băutură din care El să se împărtășească, ori L-am ruga, jenați, să plece de la noi? Așa cum Dumnezeu l-a căutat pe Adam, după ce acesta mâncase din fructul oprit, la fel ne caută și pe noi, cu dorința de a ne vindeca. Să nu-L privim ca pe unul care ne caută în cămară, la garniță sau damigene [26]. Ci ca un părinte îngrijorat, care îi dorește copilașului Său tot ce e bun și sănătos (Matei 7, 9.10). El vrea să trăim veșnic, mult mai mult decât Maftei Pop sau chiar Matusalem.

Ca să ne fie de bine, să mâncăm pentru a trăi mai sănătoși, nu pentru a muri. Și să ne comandăm următoarea masă, revăzând sfatul apostolic: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (1 Corinteni 10, 31).

 


 

 

NOTE:

[1] „Cel mai longeviv om din lume a fost român: Maștei din Osoi”, Formula AS, nr. 1068, 2013, www.formula-as.ro.

[2] Fotografia sa, dar și copia certificatului de deces sunt disponibile pe www.adevarul.ro, în cadrul articolului „Povestea uluitoare a lui Maftei Pop, românul care deţine recordul de longevitate: a trăit un secol şi jumătate”, Adevărul, 29 martie 2015.

[3] „La 140 de ani, cu gâtul gol, umbla drept. Românul care a murit la 148 de ani descris în jurnalul său de Ana Aslan”, Jurnalul Național, 11 octombrie 2013, www.jurnalul.ro.

[4] Matusalem a fost patriarhul în dreptul căruia Biblia notează cea mai mare vârstă dintre toți muritorii, 969 de ani (Facerea 5, 27).

[5] Date oferite de „Health of a Glance”, unul dintre cele mai prestigioase studii europene din domeniul sănătății „Cum a (in)evoluat starea de sănătate a românilor în ultimii ani”, Vlad Mixich, Constantin Barbu, HotNews, 14 ianuarie 2013, www.hotnews.ro.

[6] Studiul a fost realizat de compania de cercetare GFK în septembrie 2014 și este disponibil online pe www.edenred.ro, „Studiu Edenred: obiceiurile alimentare ale angajaților români”.

[7] În Vechiul Testament este descurajat consumul băuturilor alcoolice, fiind înfierată beția, indiferent de rangul omului: „Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare și oricine se lasă ademenit nu este înțelept” (Pilde 20, 1 sau Isaia 28, 7); „nu se cuvine regilor să bea vin și conducătorilor băuturi îmbătătoare, ca nu cumva bând să uite legea și să judece strâmb” (Pilde 31, 4.5). La fel în Noul Testament: „Se cuvine dar, ca episcopul să fie fără de prihană, […] nebețiv (1 Timotei 3, 2-3), „nici lacomii, nici beţivii, […] nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 10). Probabil cel mai cutremurător eveniment a fost moartea unor preoți beți în templu. De atunci, porunca pentru preoți a fost clară „Vin şi sicheră [cidru, rachiu] să nu beţi, nici tu, nici fiii tăi, când intraţi în cortul adunării sau vă apropiaţi de jertfelnic, ca să nu muriţi. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru” (Leviticul 10, 9).

[8] Mana era un aliment unic și necunoscut până atunci israeliților (numele s-ar traduce cu: „ce-i asta?”). Se strângea în fiecare dimineață cu excepția zilei de odihnă, avea aspectul unor „bobițe de gheață” și după preparare în formă de turte avea gust dulceag. A fost alimentul de bază al evreilor timp de 40 ani în pustie (Ieșirea 16, 14-19).

[9] Vezi expresia poetică a apostolului Pavel din Faptele apostolilor 17, 28.29.

[10] Apostolul Pavel scrie: „Căci mulți […] se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos. Sfârșitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor” (Filipeni 3, 19). Vezi și sfatul Mântuitorului: „să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură” (Luca 21, 34).

[11] Leviticul 11, 11.13.

[12] De exemplu: vaca, oaia, capra, căprioara; dar nu și iepurele, porcul, cămila, calul, măgarul.

[13]De exemplu: cucuveaua, struțul, pupăza, cioara.

[14] Doctorii nu recomandă consumul cărnii de porc în lupta cu bolile cardiovasculare, diabetul, hepatita, gastrita, unele boli de digestie, autoimune etc. Deşi pare gustoasă, această carne este periculoasă din punct de vedere medical, deoarece poate conține bacterii rezistente la antibiotice şi nu este o alegere sănătoasă pentru pacienții cu un nivel crescut al colesterolului, copiii mici, mamele însărcinate, etc. O explicaţie se poate găsi în faptul că porcii consumă aproape orice, inclusiv cadavre, acumulând astfel multe toxine, care nu pot fi eliminate datorită digestiei rapide, de numai 4 ore la în comparaţie cu 24 ore în cazul bovinelor. Astfel, toxinele se depozitează în țesutul gras (de aici riscurile asociate consumului de slănină). În plus, porcul nu are glande sudoripare, ceea ce blochează și mai mult eliminarea toxinelor. Frecvent apar discuţiile cu privire la calitatea cărnii care fac referire la spațiile închise din ferme pline de paraziți sau la ingerarea antibioticelor la rând cu hormoni de creștere și îngrășare. Astăzi, miliarde de oameni nu consumă carnea de porc (musulmanii și evreii, unii creștini, între care 50 milioane de ortodocși copți și etiopieni). În Antichitate, porcul era un simbol al întunericului, la egipteni. La daci, porcul era sacrificat pentru Zeul Întunericului, la sfârșit de decembrie (Crăciunul de mai târziu), ca să ajute la renașterea Soarelui. Se fereau de porc asirienii, babilonienii și fenicienii; în Asia era un simbol al ignoranței la budiști, în timp ce confucianiștii știau că „un domn nu mănâncă carne de porc sau de câine” (Cartea Riturilor). Vezi și: „Ignatul la români. Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului”, Realitatea TV, 20 decembrie 2013, www.realitatea.net; un articol cu resurse de orientare musulmană: „Great Facts on Pork”, www.themodernreligion.com/misc/hh/pork.html; sau „Creșterea animalelor și vânătoarea în Egiptul antic”, Voicu Hetel, www.hetel.ro, ori „Set”, Ancient Egypt Online, www.ancientegyptonline.co.uk.

[15] Informația face parte din „mitologia urbană”. Totuși inspectorii ANSVSA explică în presă diferenţa dintre un miel şi un câine; vezi „Preşedintele ANSVSA recomandă consumatorilor să cumpere miei numai din zonele autorizate: Nu există posibilitatea ca mielul să fie substituit cu carnea de câine”, pe Mediafax, 2 aprilie 2014, www.mediafax.ro. Vezi articolul „Sfaturi pentru a nu găti câine în loc de miel, de Paște”, Cuget liber, 23 aprilie 2013, www.cugetliber.ro.

[16] Recunoaștem un trend actual, în care oamenii caută alimente eco, bio, vegetariene, vegane, raw-food, hrana vie și altele, din motive de sănătate, de protecție a animalelor etc.

[17] Prin comparație, avem parte de dezbateri aprinse pe marginea altor subiecte precum tăierea împrejur sau asocierea cu persoane necurate (vezi mai jos). Dacă apostolii ar fi mâncat mâncare necurată, cu siguranță că evreii scrupuloși le-ar fi adus imediat acuzații, cum a fost în cazul lui Petru, mustrat de frații săi pentru faptul că intrase în casa păgânului Corneliu.

[18] Posturile impun o abstinență de la alimentele de proveniență animală – brânză, lapte, ouă, carne. Ele sunt considerate plăcute, „cu dulce”, în comparație cu verdețuri (amare). De sărbători și la evrei se mânca cu carne (aceasta fiind un lux, nu hrana de zi cu zi).

[19] Evanghelistul Marcu amintește de acești evrei care țineau „datina bătrânilor”, spunând că „alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor” (7, 3.4).

[20] Parcă regăsim cuvintele lui Pavel: „Dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8).

[21] După cum în mintea lui Petru, animalele curate din fața de pânză deveniseră necurate prin îngrămădirea lângă lighioanele spurcate, tot la fel, apostolul ezita să viziteze neamurile, de teamă să nu se pângărească prin atingerea de ei. Până atunci, creștinii evrei nu aveau contacte cu neevreii. Apostolul a fost aprobat de Dumnezeu, dar mustrat de oameni (Faptele apostolilor 11, 2.3).

[22] Vezi situația unei familii mixte, pentru care apostolul Pavel clarifică lucrurile: „Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios. Altminterelea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi” (1 Corinteni 7, 14).

[23] Dr. Colin Campbell, Studiul China, (Rm. Vâlcea: Casa de Editură Advent, 2008), p. 257.

[24] Pângărirea de care s-a ferit Daniel are ecouri și în țara noastră. Pe 12 aprilie este sărbătorit Sava Gotul (n. 334), din zona Buzăului. El a refuzat să mănânce carnea jertfită idolilor spunând că: „Această hrană este necurată și păgână la fel ca și Atanaric însuși care a trimis-o.” Această replică l-a deranjat atât de tare pe împărat, încât a poruncit să îi fie legat un lemn de gât și să fie înecat în râu. A murit înecat, dar nepângărit cu mâncarea idolilor.

[25] Deși a fost poreclit de scrupuloșii vremii „mâncăcios și băutor de vin” (Matei 11:19), Iisus a dovedit pe cruce că nu dorea să Se intoxice cu o băutură anesteziantă. Din istorie, știm că evreii foloseau mai multe metode pentru a păstra mult timp strugurii sau mustul nefermentat. Conform Legii din Ieșirea 13:7, de Paști, până astăzi evreii înlătură fermentul („chametz”, www.jewfaq.org/holidaya.htm) și din aceleași motive, varietatea de alcool este redusă drastic.

[26] Dacă apostolul a zis: „Să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare” (Efeseni 5, 18), e de închipuit că Iisus nu le-a dat nuntașilor din Cana ceva care să-i îmbete și să-i dea pe mâna Necuratului. Din exemplul lui Iisus a știut apostolul să scrie împotriva unor fapte precum „ucideri, beții, chefuri”, afirmând clar că „cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (Galateni 5, 21).

 

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *