Și cu botez am a Mă boteza, și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! (Iisus Hristos)

 

„Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereţii mele”, mărturisea bătrânul celui ce-l botezase, cu decenii în urmă.
„Satana, care vede că nu te mai poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul”, încerca să-l încurajeze părintele duhovnic. „Deci, matale, care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale…”[1]

 

Bătrânul de 76 de ani nu era altul decât călugărul Nicolae Stein­hardt. Simțindu-și de acum moartea aproape și frământat de gândul ier­tării păcatelor sale, dorea să fie curat înaintea lui Dumnezeu. Cu mul­ți ani în urmă, condamnat la ani grei de temniță în lotul Noica-Pillat (1960), evreul din Pantelimon fusese botezat creștinește la vârsta de 48 de ani, pe ascuns, în spatele gratiilor de la Jilava.

Devenit apoi monahul de la Rohia, avea să fie recunoscut de papa Ioan Paul al II-lea drept „un martir al lui Hristos, înflorit pe pământ românesc”. Botezat om mare, căci L-a cunoscut pe Hristos în a doua jumătate a vieții, părintele Nicolae Steinhardt a lăsat în urmă greutățile, necazurile, prefăcându-le pe toate în binecuvântări pe paginile din Jurnalul fericirii.

Cum a reușit să devină un alt om? Răspunsul dat de sine însuși e luat din cuvintele Evangheliei – naștere din nou.[2] Departe de a fi un caz răzleț, experiența de convertire și botez a lui Steinhardt este o inspirație pentru toți oamenii care gândesc să înceapă o nouă viață, prin legământul cu Iisus Hristos.

 

Născuți… de sus

Un cărturar respectat, Nicodim, voia să-L întâlnească pe Iisus Hristos. Venind să vorbească pe întuneric cu Cel ce era Lumina lumii, Nicodim își descoperă goliciunea credinței – nu cunoaște calea dreaptă spre Dumnezeu. Citindu-i inima, Iisus îi spune fără ocolișuri: „Ade­vărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” (Ioan 3, 5).

Mirat peste poate de răsturnarea credinței sale strămoșești, Nicodim află de pe bu­zele Mântuitorului: „Trebuie să vă nașteți de sus” (Ioan 3, 7).

Această renaștere, imposibilă din punct de vedere omenesc, nu poate fi făcută decât printr-o tainică împletire: o naștere din apă și din Duhul Sfânt, o conlucrare între uman și divin.

Experiența botezului – căci aceasta este nașterea din apă – apare prima oară în Biblie la Ioan, supranumit Botezătorul. Botezându-i pe oameni în râul Iordan, el le cerea să fie milostivi și drepți și îi îndemna la săvârșirea unor fapte bune, ca dovadă a pocăinței lor (Luca 3, 14). Nu scăldarea în Iordan îi curățea pe oameni de păcate, ci Duhul, care îi mâna spre botezul pocăinței. În esență, procesul era așa: omul auzea Evanghelia, își recunoștea și lepăda păcatele, iar după aceea, ca pecete a credinţei sale, ca mărturie a cugetului său înnoit, se boteza (Marcu
1, 4.5).

Până astăzi, toate bisericile creștine practică botezul. Însă forma acestuia este atât de diferită – prin scufundare totală, prin turnare de apă pe frunte, prin stropire cu apă sau chiar… fără apă. De ce fac unii „nașterea din nou” imediat după naștere, iar alții o amână până pe patul de moarte? Care este botezul adevărat, din Biblie? Oare aceste diferențe contează?

 

Botezul prin scufundare

Cuvântul „botez” provine de la verbul din limba greacă baptizo (a scufunda sub sau în). Dacă un vas naufragia și se cufunda în mare se spunea că era „botezat”, dacă un om se îneca, scufundat în apă, era „botezat”.

Gestul efectiv de afundare e subînțeles la sfântul Ioan Boteză­torul, care chemase mulțimile de oameni în Enom, pentru că „erau acolo ape multe” (Ioan 3, 23). Dacă botezul făcut de cel mai mare dintre profeți s-ar fi redus la o turnare pe frunte sau stropire, orice izvoraș sau loc ar fi fost suficiente.

Scufundarea este ilustrată clar în cazul uce­nicului Filip, când i-a vestit Evanghelia unui african care i-a cerut să fie botezat. Foarte probabil famenul etiopian avea apă la el într-o butelcă (suficientă pentru stropire sau turnare pe frunte/creștet), deoarece se afla într-o călătorie lungă. Dar actul botezului s-a săvârșit abia când „au ajuns la o apă”. Biblia spune că „s-au coborât amândoi în apă, și Filip, și famenul, și l-a botezat”, iar apoi „au ieșit din apă” (Faptele apostolilor 8, 36-39). Iar modelul desăvârșit a fost la Iisus, care s-a coborât în Iordan. Apoi, „ieșind din apă, a văzut cerurile deschise…” (Marcu 1, 10).

 

„Și mor spre a se naște”

Ideea scufundării e întrepătrunsă de semnificații. În Biblie, bo­tezul este un gest simbol, nu o moarte prin înecare. De pildă, sfântul apostol Petru echivalează scăparea lui Noe din potopul cel mare cu o „mântuire prin apă” ce „închipuia botezul, care vă mântuiește astăzi și pe voi, nu ca o ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cuge­tului bun către Dumnezeu” (1 Petru 3, 22).

Iar apostolul Pavel întreba: „Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez” (Romani 6, 3.4). Înainte de a avea loc această naștere din nou, trebuie să aibă loc o moarte a omu­lui vechi, plin de păcate (Romani 6, 6). Nimeni nu îngroapă mortul cu mâinile afară din sicriu sau din groapă. Înhumarea este întotdeau­na completă (intri cu totul), iar nașterea, la fel (ieși cu totul), de aceea botezul se face prin scufundare totală.

În practica primilor creștini și în scrierile sfântului apostol Pavel, botezul are o puternică notă pozitivă, echivalând cu o moarte și o înviere.

Identificarea deplină cu Hristos este în moarte, dar și în reveni­rea la viață: „Îngropați fiind împreună cu El, prin botez, cu El ați și înviat prin credință” (Coloseni 2, 12). Doar așa apare o nouă viață, deplină: „Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și vie­țui împreună cu El” (Romani 6, 8).

 

Dumnezeiasca afundare în Dunăre

Arheologia și iconografia scot la iveală practicile de botez din vechime. Cele mai vechi mărturii arheologice în acest sens sunt niște bazine, care se umpleau prin canale ori izvoare naturale.[3]

Când crești­nismul a devenit religie oficială, botezurile nu s-au mai făcut la râu, ci la biserică, în prezența unor mulțimi mari de oameni, doar în zilele de Paște, Rusalii și Înălțare.[4]

În preajma bisericilor s-au amenajat niște locuri speciale, unele foarte mari.[5] Aceste baptisterii s-au înmulțit și, după secolul al VI-lea, s-au amplasat în interiorul bisericilor.[6] (Vezi o suită de galerii foto pe www.tainedinscripturi.ro)

Din toate manuscrisele vechi ale Noului Testament existente astăzi în diferite librării sau muzee, cercetătorul Wolfred Cote a ana­lizat sute de schițe ale botezului.[7] Unele Îl prezintă pe Iisus Hristos, altele înfățișează diverse persoane. Însă toate au în mod evident un lucru în comun: botezul adulților prin scufundare.

Baptiserii, picturi, mozaicuri, interioare, sculpturi și desene din exemplare străvechi ale Noului Testament oferă indicii puternice că scufundarea adulților a fost practicată în primele paisprezece secole.

Acest fapt nu este străin nici pentru România. La mijlocul seco­lului al XI-lea, 20 000 de pecenegi, în frunte cu Kegen, s-au refugiat pe insula Păcuiul lui Soare [8] și la cerere au fost botezaţi de mitropoli­tul locului, alături de Eftime, un trimis al patriarhului Constantino­polului.[9] „Eftime, călugăr cucernic, săvârșește dumnezeiasca afundare în fluviul Istru (Dunărea; n.n.), făcându-i pe toți părtași sfântului bo­tez.”

Temeliile baptisteriului de la Adamclisi (cetatea antică Tropaeum Traiani), județul Constanța

Clădirea cu trei camere era anexată bazilicii episcopale din cetate, cunoscută şi sub numele Bazilica de marmură. După trei secole de la Hristos, episcopul locului încă urma tradiţia strămoșească, botezând adulţi prin imersiune. Conform schițelor, baptisteriul era alimentat printr-un canal din bazinul de apă situat lângă zidul cetăţii.

În cronica cercetărilor arheologice, un baptisteriu foarte reprezentativ, cu începuturi după anii 300 d.Hr., a fost descoperit în județul Constanța, în cetatea Tropaeum Traiani, fiind o clădire cu ziduri solide de piatră, separată, lângă Bazilica de marmură.[10] Temeliile baptisteriului se pot vedea la Adamclisi și sunt înregistrate în baza de date a repertoriului arheologic național (vezi pagina 250).[11] Spre deosebire de cristelnițele de azi, adaptate la mări­mea unor prunci, cele trei încăperi ale clădirii antice arată că înaintașii noștri practicau botezul persoanelor adulte, pe modelul marilor oameni ai credinței.

 

Când s-au botezat sfinții?

Pe când era „ca de treizeci de ani” (Luca 3, 23), Iisus Hristos a venit la Iordan pentru a fi botezat de Ioan, cel care „boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței întru iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4). Printre păcătoșii adunați acolo S-a amestecat și un sfânt – Iisus, Cel „care n-a săvârșit niciun păcat” (1 Petru 2, 22). Însuşi Ioan Bote­zătorul a fost surprins că „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păca­tul lumii” (Ioan 1, 29), îi cerea botezul, ca atare căuta să-L oprească zicând: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” (Matei 3, 14).

Aceste două exemple – Ioan și Iisus – sunt grăitoare. Ele fac legătura între momentul botezului și conștientizarea unei stări (Ioan) sau a unei misiuni de viață (Iisus)! Ioan Botezătorul și-ar fi dorit să fie botezat, căci se recunoștea ca păcătos și simțea pe deplin nevoia unei vieți noi. La polul opus, al sfințeniei depline, Iisus Hristos a primit botezul ca exemplu de urmare a drumului drept ales pentru El de Dumnezeu (Matei 3, 15).

Ucenicii lui Iisus au fost toți botezați, iar la rândul lor, prin po­runca Domnului Iisus, au devenit botezători ai altora (Luca 3, 21; Ioan 4, 2; Matei 28, 18-20). În comunitatea primilor creștini nu se intra la naștere, ci prin naștere din nou și botez (3 000 de suflete; Faptele apostolilor 2, 41.47), cazul cel mai răsunător fiind al aposto­lului Pavel (9, 18). Tot felul de oameni se botezau, mărturisindu-și pocăința: de la păcătoșii cei mai mari – „vameșii și desfrânatele” (Ma­tei 21, 32) – până la cei considerați a fi cel mai aproape de Dumnezeu – o „mulțime de preoți” (Faptele apostolilor 6, 7). Cu toții împlineau cuvintele Mântuitorului: „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui” (Marcu 16, 16). În mod practic, „botezul biblic înseamnă alipirea de trupul lui Hris­tos, de acea grupare de credincioși care împărtășesc aceeași credință și aspiră la aceleași idealuri, devenind membru al Bisericii.” [12]

Oamenii în dreptul cărora Noul Testament amintește botezul erau adulți, mărturisind o credință asumată cu riscul vieții. Istoria arată că și în generațiile următoare (secolele al IV-lea și al V-lea), mari nume ale patristicii au primit botezul ca adulți.

Ioan Gură de Aur și Ieronim s-au botezat la vârsta de 20 de ani; Augustin, la 25 de ani; Vasile cel Mare, la 27 de ani; Grigore de Nazians, fiu de episcop, la 30 de ani; Ambrozie, episcop de Milan, la 34 de ani.[13]

 

Schimbări în două mii de ani

Totuși, treptat, în secolele de după generația apostolică au apărut schimbări din ce în ce mai mari. La începutul secolului al II-lea, Di­dachia vorbește despre botezul adulților, cerând ca aceștia să postească înainte. În schimb, a permis turnarea apei de trei ori pe capul candida­tului la botez. În scrierile lui Tertulian și Origen, la începutul secolului al III-lea, apar argumente pro și contra botezului pruncilor. În același secol, Ciprian a susținut că turnarea sau stropirea sunt la fel de valabile ca și scufundarea.

În secolul al IV-lea, deja Grigore de Nazians cerea botezul copiilor, acceptând că erau „sfințiți inconștient”. În secolul al V-lea era majoritar botezul pruncilor față de cel al adulților.[14] Augustin a ar­ticulat teologic botezul copiilor, iar obiceiul s-a întărit printr-un canon din anul 418, care-i afurisea pe cei care spuneau că pruncii nou-născuți nu trebuiesc botezați.

Prin contrast, din perspectiva vârstei opuse, unii au amânat botezul până aproape de clipa morții, de teama păcatelor făcute chiar și după botez. Probabil cel mai elocvent exemplu este sfântul Con­stantin cel Mare, care, pe când era împărat în putere, s-a mărturisit convertit la creștinism și urmaș al Celui mort pe cruce, dar a fost bo­tezat douăzeci și cinci de ani mai târziu, abia pe patul de moarte.

Am amintit despre înaintașii noștri care se botezau odinioară la vârste mature în cetatea Tropaeum din Constanța, unde se statornicise un scaun episcopal. Dar și la celălalt capăt al României există o mărturie despre scufundarea adulților în apă. Adâncurile Bisericii Romano-Catolice din Cenad conservă un canal aflat în legătură cu un bazin de botez, situat în apropierea altarului de astăzi. Acolo s-a practicat botezul în secolul al IV-lea sau al XI-lea, după unii autori. Pentru a coborî în „cristelnița vechilor creștini daco-români” [15] se folosește o scară antică formată din șapte trepte.[16] Această dovadă despre practicile creștine strămoșești rămâne înscrisă în cursu­rile de istorie bisericească.[17]

După anul 1000, unii călugări, preoți și episcopi au îndrăznit să reboteze adulți ce fuseseră botezați o dată, în pruncie. Botezătorii au fost excomunicați, prigoniți sau chiar uciși.[18]

Cât privește botezarea păgânilor, deschiderea era alta. Vladimir, marele cneaz de Kiev, era păgân și avea șapte soții. Pentru a se căsători cu Anna, sora lui Vasile al II-lea, împăratul creștin al Bizanțului, i s-a pus condiția ca el și întreaga Rusie să treacă la creștinism. Mulți no­bili, alături de Vladimir și fiii săi, au fost botezați în fluviul Nipru.[19] El a organizat apoi multe botezuri în masă, prin scufundare, în același fluviu. [20]

Mai târziu, începând cu anii 1300, din rațiuni practice, s-a răspân­dit botezul prin stropire. Toma de Aquino a declarat că botezul poate fi administrat prin turnare sau stropire, deși a recunoscut că e mai sigur botezul prin scufundare, fiind obicei împământenit.[21] Liderii Reformei protestante nu au avut o poziție unitară în ceea ce privește forma bote­zului și vârsta candidaților.

Revenirea la modelul biblic s-a datorat mișcării anabaptiste, care practica botezarea adulților. Pentru credința lor, anabaptiștii au fost amendați, exilați și tratați cu multă cruzime atât de protestanți, cât și de către catolici. Unii dintre ei au fost arși, spânzurați și chiar înecați, ca o parodiere a credinței lor.[22]

Astăzi, după două mii de ani, cei mai mulți urmași ai lui Hristos sunt botezați cu totul diferit decât El sau primii creștini. Ferindu-se de repere clare, Consiliul Mondial al Bisericilor face recomandări mai degrabă generice, neutre, pentru slujba de botez.[23]

 

Câte păcate are un copil?

Principalul motiv pentru botezul pruncilor a fost ideea „păca­tului strămoșesc” (al lui Adam), avându-se temerea că, dacă un copil mic moare înainte de a fi botezat, rămâne cu acest păcat. Textele bi­blice cu care s-a încercat justificarea acestei păreri [24] nu arată însă spre o vinovăție moștenită de la părinți, ci menționează consecințele păcatului lui Adam – neputința, degradarea și moartea care îi afectează pe toți urmașii săi până la sfârșitul timpului.

Și superstiția a avut o influență majoră în schimbarea practicii bo­tezului. Părinții au început să creadă că apa botezului are puteri mistice și au decis să-și „sfințească” de mici copiii. Din dragoste, mulți părinți doresc să-și „creștineze” copiii, gândind că botezul le-ar asigura auto­mat mântuirea.

Să nu uităm totuși că Iisus S-a botezat la 30 de ani, iar părinții Lui nu au făcut greșeli raportate de Scriptură în ceea ce-L privea. În Noul Testament nu apare ideea păcătoșeniei copiilor. Pentru copii, Dumne­zeu a pregătit altceva, care să-i conducă spre botezul de la maturitate.

Privind din nou la modelul Iisus, observăm că El nu a fost rece sau străin față de copii. Și nici nu a fost interesat să-i boteze, ca pe oamenii mari, ci mai degrabă să-i facă pe oamenii mari ca pe niște copii.

Cei mici vin singuri la Iisus și suntem îndemnați să-i lăsăm să vină la El. Cel mai mare în Împărăţia cerului este un copilaş (Matei 18, 4), iar despre Îm­părăţia lui Dumnezeu s-a spus că este a celor care devin asemenea unor copilași (Luca 18, 16). Așadar, gestul cunoscut al lui Iisus față de copii este așezarea mâinilor peste căpșorul lor (Matei 19, 14.15). Repetat în unele biserici creștine, actul se numește „binecuvântarea copiilor” și constă în punerea mâinilor asupra lor și rostirea unei rugăciuni speciale.

 

Botezat. Tu și casa ta

Adesea însă, pentru a se susține botezul pruncilor, se face refe­rire la cinci cazuri din Biblie, argumentându-se că, la încreștinarea cuiva și „a casei lui”, se subînțelege botezul copiilor. Le reluăm mai jos, căutând răspunsul direct din Scriptură.

Casa lui Corneliu. Un înger îi spune ofițerului roman Corneliu să-l aducă la el pe apostolul Petru, „care va grăi către tine cuvinte prin care te vei mântui tu și toată casa ta” (Faptele apostolilor 11, 14). Venind acolo, Petru „a intrat și a găsit pe mulți adunați”, căci Corne­liu „chemase acasă la el rudeniile sale și prietenii cei mai de aproape” (10, 27.24). În timp ce Petru le predica, Duhul Sfânt S-a pogorât „peste toți cei care ascultau Cuvântul” (10, 44). Văzând minunea și aducându-și aminte de formula naștere din apă și din Duh, Petru a întrebat: „Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” (10, 47). Versetele de mai sus arată convertirea unor oameni mari – ei ascultă Cuvântul, îl înțeleg, vorbesc în alte limbi, pentru a le vesti și altora Evanghelia.

Lidia și casa ei. Apostolul Pavel a predicat în Filipi din Mace­donia, iar una dintre ascultătoare, Lidia, „s-a botezat și ea, și casa ei”. Imediat după aceea și-a pus casa la dispoziția apostolilor (Faptele apostolilor 16, 15). În urma unor evenimente neobișnuite, Pavel și Sila ajung în temniță, sunt eliberați în mod miraculos, iar apoi, „ieșind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; și văzând pe frați, i-au mângâ­iat și au plecat” (16, 40). Din nou se poate vedea că accentul cade pe deplina consacrare a acestei femei (cu tot ce era al ei) și pe faptul că deja în casa ei se constituise prima biserică a creștinilor din cetate.

Temnicerul din Filipi și casa lui. În urma eliberării miraculoase a apostolilor Pavel și Sila, paznicul închisorii a dorit să știe: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele apostolilor 16, 30). Apostolii „i-au grăit lui Cuvântul lui Dumnezeu și tuturor celor din casa lui”. În aceeași noapte „s-a botezat el și toți ai lui îndată” (16, 32.33). Și apoi, botezat de urgență, „s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu” (16, 34). Menţionarea întregii familii în ascultare, în botez și apoi în sărbătorire subliniază încă o dată dramatismul situației, desăvârșirea unei convertiri la cre­dința adevărată.

Crispus și casa lui. Evreul Crispus din Corint, „mai-marele sina­gogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa sa” (Faptele apos­tolilor 18, 8). Alături de el și poate în urma exemplului său, „mulți dintre corinteni, auzind, credeau și se botezau”. Experiența unitară a celor din casa lui devine un model pentru întreaga cetate.

Casa lui Ștefanas. Apostolul Pavel le scria corintenilor: „Am bo­tezat și casa lui Ștefanas.” Aceștia erau o familie specială, primii con­vertiți din Ahaia, care, „spre slujirea sfinților, s-au rânduit pe ei înșiși” (1 Corinteni 1, 16; 16, 15). Din nou accentul cade pe o dedicare tota­lă a unei familii întregi ce le poate sluji sfinților.

Dacă urmărim cu atenție aceste cazuri, observăm limpede că nu este nici măcar vreo aluzie la botezul pruncilor, după cum nu este men­ționată nici măcar prezența lor în acțiune. În schimb, ceea ce găsim aici este un botez exemplar și excepțional în același timp.

Calitatea exemplară este dată de faptul că oamenii merg pe modelul de bază al botezului biblic: ascultă Evanghelia, se convertesc, se botează și apoi se consacră cu totul lui Hristos – ei sunt creștini pe deplin. Calitatea excepțională este dată de faptul că, fiind extrem de diferiți unii de alții (romani sau greci, evrei sau păgâni, bărbați sau femei, stăpâni sau slujitori), cu toții sunt niște premiere [25] în felul lor, și reușesc să-și aducă la Hristos familia, rudele, prietenii, slujitorii – ei sunt pionierii creștinismului răsăritean!

 

E păcat să te botezi din nou?

Pentru că „este un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 5), unii oameni consideră că o persoană trebuie să se boteze o singură dată în viață, fie în pruncie, fie mai târziu. Biblia vorbește însă despre a doua naștere (vezi Ioan 3, 4) a unor oameni sinceri, credincioși, care au fost rebotezați. De exemplu, apostolul Pavel a întâlnit la Efes 12 bărbați care primiseră botezul pocăinței, predicat de Ioan, dar nu au apucat să audă și mărturia lui despre Iisus Hristos și botezul cu Duhul Sfânt. Pavel nu a contestat botezul lor anterior și nici nu le-a înfierat păcate mai vechi sau mai noi, ci i-a îndreptat spre Hristos. Ei au acceptat un nou botez adevărat, ca pe o taină neștiută mai înainte, fără șovăire și cu bucurie (Faptele apostolilor 19, 1-7).

Nu ne putem alege culoarea pielii, grupa sanguină, naționalitatea sau părinții. Dar putem să ne alegem meseria, partenerul, ideologia, religia. Când o femeie se căsătorește își schimbă numele din dragoste pentru soț, nu din ură față de părinți. Pur și simplu, trece într-o nouă etapă a vieții ei. La fel poate fi și cu botezul în Hristos.

O altă situație pentru rebotezare este aceea în care omul s-a le­pădat de credință prin fapte reprobabile, iar acum vrea să înceapă o nouă viață. Un exemplu uluitor a avut loc relativ recent.

 

Kalașnikov – o armă, două botezuri

Se știe puțin despre o mare decizie din viața celebrului inventa­tor Mihail Kalașnikov. Cea mai înaltă decorație a Rusiei i-a fost acor­dată în 2009, pe când avea venerabila vârstă de 90 de ani.[26] Numele lui este cunoscut în armatele a 50 de state ale lumii, întrucât acestea au folosit peste 100 de milioane de exemplare ale armei automate ce-i poartă numele (AK-47). Impresionant și cutremurător în același timp. Să ne gândim că, dacă fiecare armă a avut cel puțin un glonț care a ucis un om, atunci invenția sa a dus la rănirea și moartea a zeci și sute de milioane de oameni care s-au duș­mănit în războaiele din ultimul secol.

După primirea medaliei, spre sfârșitul vieții, Kalașnikov era pro­fund tulburat de grozăvia invenției pe care o semnase – o cincime din armele lumii acesteia poartă numele său, o povară zdrobitoare. „Sunt oare vinovat?” îl întreba el într-o scrisoare din 2013 pe patriarhul Ki­ril al Rusiei. Tot acolo se confesa: „Durerea mea este de nesuportat. Dacă arma mea a răpit viața unor oameni, înseamnă că eu, Mihail Kalașnikov, fiu de țăran, creștin ortodox, sunt responsabil de moartea acestor oameni, chiar dacă ei erau dușmani?” Și a semnat scrisoarea: „Robul Domnului, inventatorul Mihail Kalașnikov”.

Deşi a fost botezat în pruncie după tradiția ortodoxă, el și-a trăit toată viața ca un ateu. Totuși, în acești ultimi ani ai vieții, Biserica l-a condus să-și vadă vinovăția și mai ales să primească izbăvirea prin Iisus. La 94 de ani, cu foarte puțin timp înainte de moarte, s-a rebo­tezat în Hristos. Gestul său, puțin mediatizat în presa lumii, a fost mărturia cugetului că „Dumnezeu i S-a arătat în după-amiaza vie­ții”.[27] Asemenea tâlharului de pe cruce, mântuit în ultimele clipe ale vieții, botezul lui Kalașnikov ne arată că niciodată nu e prea târziu să iei decizia de a (re)primi „botezul pocăinței întru iertarea păcatelor”.

 

Se botează robul lui Dumnezeu… eu!

În România de azi, cu dorința de a se apropia de Dumnezeu, ro­mânul face din Bobotează ziua nașterii din nou. Se iordănește, își stro­pește casa, uneori chiar și mașina. Când are un botez în familie, omul se gândește la tot ce înseamnă acesta: nași, lumânări, costuri. Alteori, asistă neputincios la anularea botezului primit de unii, văzându-le fap­tele nelegiuite la jurnalele de știri din fiecare seară.

Hristos ne spune tuturor: „Nu te mira că ți-am zis: «Trebuie să vă nașteți de sus»” (Ioan 3, 7). Botezul este ocazia nașterii de sus.

Ni­căieri în lume, nici în România, Dumnezeu nu are fini, nu are nepoți, ci doar fii și fiice. El nu este un naș, ci Tatăl de sus. Și orice om care crede în Mântuitorul numit Iisus Hristos, care-și regretă faptele și vrea să capete mântuirea, poate avea un nou început fericit, după cum spunea Iisus: „În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință” (Luca 15, 7). Din păcate, când oamenii nu acceptă acest mare beneficiu se aseamănă cu evreii din vremea lui Hristos, care „au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși, nebotezându-se” (Luca 7, 30).

În fața unui „așa am pomenit”, merită să revedem modelul nemai­pomenit al lui Hristos: în pustia din Iudeea vine Sfântul lui Dumne­zeu, între vameși, prostituate și soldați ucigași. Fără de păcate, nu are nevoie de botez, și totuși o face, ca pildă, mergând pe calea omului, pentru ca omul să meargă pe calea crucii Lui. La botez nu se aprind lumânări, dar se luminează cerul și coboară Duhul. Nașii lipsesc cu desăvârșire, dar mărturie stă chiar glasul Tatălui din ceruri. Boteză­torul nu primește niciun ban pentru slujba lui. Cât despre petrecerea de după, Iisus este mânat de Duhul în pustie, unde… va posti și va fi ispitit de Diavolul. Suntem departe de acest Model. Și totuși…

Fie că vorbim de oameni din zilele noastre, ca Steinhardt sau Kalașnikov, de Părinții Bisericii ca Ioan Gură de Aur, de primii creș­tini precum Corneliu sau Lidia, de întemeietorii și desăvârșitorii bo­tezului, Ioan Botezătorul sau Iisus Hristos, un lucru este cert – bo­tezul este ocazia frumoasă a unui nou start în viață, alături de Iisus și de familia credincioșilor Săi.

Așa a murit înecat în țărâna de pe drumul Damascului încre­zutul fariseu Saul, dând naștere de sus smeritului apostol Pavel. Orbit pentru o vreme – tocmai ca să-l scoată Domnul din orbirea de o viață la întâlnirea personală cu Mântuitorul – Pavel pune întrebarea ce străbate veacurile: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor
9, 17). Iar răs­punsul primit prin sfântul Anania (22, 16), ne deschide tuturor ochii: „Domnul Iisus, Cel ce ți S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăși și să te umpli de Duh Sfânt.[…] Și acum de ce zăbovești? Sculându-te, botează-te și spală-ți păcatele, chemând Numele Lui!”

 


 

NOTE:

[1] http://www.marturisitorii.ro/2015/ 03/30/monahul-nicolae-steinhardt-botezat-in-celula-si-spovedit-pe-patul-de-moarte-de-acelasi- om-calugarul-mina-dobzeu/
Sursa: Extrase din lucrările Părintelui Mina Dobzeu publicate de Fabian Anton în Arhiva Culturala Română.

[2] Cuvintele monahului de la Rohia: „Mă nasc din nou, din apă viermănoasă și din duh ra­pid”, Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, (Cluj Napoca: Editura Dacia, 1991), p. 85.

[3] Henry F. Brown, Baptism Through the Centuries, (Nampa: Pacific Press Publishing Asso­ciation, 1965), p. 45.

[4] Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor, (Oradea: Cartea Creștină, 1997), p. 113.

[5] Wolfred Nelson Cote, The Archeology of Baptism, (Londra: Yates and Alexander, 1876), p. 153. La Biserica „Sfânta Sofia”, din Constantinopol, se găsea unul din cele mai mari baptis­terii, în care puteau fi botezate simultan 300 de persoane.

[6] Brown, op. cit., p. 77.

[7] Cote, op. cit., pp. 36–45, 152–153.

[8] Lângă cetatea Durostorum, azi Dârstor (în nordul Bulgariei).

[9] Cedrenus II, 584, citat în Răzvan Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV), (București: Editura Academiei RSR, 1974), p. 72. Pentru versiunea română a pasajului citat, vezi Georgios Kedrenos, Compendiu de istorii, citat în Alexandru Elian, Nicolae Șerban Ta­nașoca, Izvoarele Istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini (sec. XI–XIV), (București: Editura Academiei RSR, 1975), p. 153.

[10] Revista Pontica, numărul XLV, 2012, Constanța, pp. 569–570. Alte baptisterii: Callatis (Mangalia), Histria, Axiopolis (lângă Cernavodă), Argamum (Capul Dolojman, com. Ju­rilovca), Ibida (Slava Rusă), Capidava (Topalu) – secolele V–VI.

[11] http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=adamclisi-adamclisi-constanta-situl-arheologic-de-la-adamclisi-cetate-tropaeum-traiani-cod-sit-ran-60892.08 vezi și www.cimec.ro/arheologie/arhiva-digitala/5situri/Tropaeum/CetateaTropaeum/index.htm

[12] Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ediția a II-a, (București: Editura Insti­tutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997), vol. III, p. 29.

[13] Dr. Petru Blaj, Creștinismul părinților noștri, (București: Casa de Editură Viață și Sănătate, 2008), pp. 121–122.

[14] Iată un citat reprezentativ semnat de Eusebiu Popovici despre realitatea vremii respective: „La Răsărit precum și la Apus era răspândit în tot sec. al IV-lea și chiar în sec. al V-lea uzul, ivit din diferite motive, și combătut încă de Ciprian, că copii din părinți creștini primiau botezul tocma la vârsta matură, iar unii îl amânau încă și mai târziu. Dar învățătorii bisericii se ridicară din ce în ce contra acestui uz și în sfârșit îl desfințară.” Eusebiu Popovici, profesor la Facultatea Teologică din Cernăuţi, Istoria Bisericească Universală și statistică bisericească, curs oral în limba germană, ţinut pentru ultima oară în anul academic 1909, revăzut şi mai adăugit ulterior, traducere de Atanasie Mironescu, Cartea Întâia, Dela întemeierea Bisericii până la dezbinarea dintre partea ei de Răsărit și cea de Apus (1054), ediția II-a (Cernica: Tipografia cărților bisericești, 1925), volumul II, Dela victoria creștinismului în Imperiul Roman până la dezbinarea lui în o Biserică de Răsărit și una de Apus 312–1054, p. 219.

[15] Pr. Gheorghe Cotoșman, Comuna și bisericile din Giridava-Morisena-Cenad (Monografie istorică), ediția a II-a, îngrijită de prof. Gheorghe Doran, (Timișoara: Marineasa, 2009), p. 70.

[16] O hartă conținând planul Bisericii din Cenad, demolată în 1868, unde se observă treptele baptisteriului a fost publicată de Suzana More Heitel în studiul „Despre biserica lui Ahtum de la Morisena (Cenad)”, Studii şi Materiale de Istorie Medie, Academia Română, 2005 (SMIM XXIII), pp. 9–22.

[17] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Seminarele Teologice Liceale, (București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2006), p. 34 (unde baptisteriul este datat în secolele IV-VI); Vezi și pr. prof. univ. dr. Vasile V. Muntean, Istoria Bisericii Româneşti (de la începuturi până în 1716) – curs sintetic, (Timișoara: Marineasa, 2010), p. 39 (baptisteriul este datat în secolul IV). Pentru o datare în secolele X-XI vezi Legenda Maior, Adrian Rusu și George Pascu Hurezan, Biserici medievale din Arad, (Arad: 2000), p. 34; precum și Șerban Turcuș, Sfântul Gerard de Cenad sau despre destinul unui venețian în jurul anului o mie, (București: Carom, 2004); Răzvan Theodorescu (op. cit. pp. 114–115); Vezi și evaluarea experților Rómer Flóris și Henszlmann Imre făcută în 1868 și similitudinea cu date conservate în Biserica din Aracs (conform http://www.sulinet.hu/oroksegtar/data/egyhaztortenet/Makoi_kereszteny_fuzetek/pages/023/003_david.htm; cititorul poate urmări în link planul clădirii cu cele șapte trepte schițate).

[18] H. Newman, A Manual of Church History, (Philadelphia: The American Baptist Publica­tion Society, 1904), vol. I, pp. 560–597.

[19] Christopher Marsh, Religion and the State in Russia and China – Suppression, Survival and Revival, (New York: The Continuum International Publishing Group, 2011), p. 50. Vezi și www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-vladimir-120233.html.

[20] Peter Hoover, Serghei V. Petrov, The Russians Secret: What Christians Today Would Survive Persecution?, (Pennsylvania: Benchmark Press,1999), cap. 3, vezi https://archive.org/details/TheRussiansSecret.

[21] Toma de Aquino, SummaTheologiae, 3a. 66. 7.

[22] Cairns, op. cit., p. 298.

[23] Committee on Faith and Order of the World Council of Churches, declarația Baptism, Eucharist and Ministry, pp. 2-7. Într-o manieră ecumenică, fără a sublinia vreo deosebire între practicile diferitelor biserici, se recomandă ca la un serviciu de botez: să se predice despre botez, să se invoce Duhul Sfânt, să se renunțe la rău, să se mărturisească credința, să se folosească apa. [În dreptul folosirii apei menționarea este generică, fără specificații de scufundare, spre exemplu, conform modelelor biblice citate deja; n.r.]

[24] De exemplu, Psalmii 50, 6 – „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”; Romani 5, 18 – „Așadar, precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toți oamenii, îndreptarea care dă viața”; 1 Corinteni 15, 22 – „Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia.”

[25] De exemplu, Corneliu este primul convertit dintre credincioșii proveniți din rândurile neamurilor (foștii păgâni); Lidia este unica femeie din Biblie (identificată pe nume) despre care se menționează explicit că s-a botezat, Crisp este singurul fruntaș de sinagogă (evreu) menționat de Biblie că s-a botezat.

[26] Mihaela Adriana Pătrașcu, „10 lucruri de știut despre cea mai folosită armă din istorie, Kalașnikov”, Historia, 10 martie 2011, www.historia.ro.

[27] Denis Telmanov, „Înainte de moarte, Kalașnikov a scris o scrisoare de pocăință patriarhu­lui”, Izvestia, 13 ianuarie 2014, http://izvestia.ru/news/563827.

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *