Biografia Fiului lui Dumnezeu este cartea după care se crește omenirea. (Mihai Eminescu)

 

În anii ’60, patriarhul României a refuzat un automobil Rolls-Royce, cadou de la regina Marii Britanii. În schimb, i-a cerut Maiestății Sale ajutorul pentru a tipări o Biblie. La polul opus, în anii ’80, președintele de atunci al României, Nicolae Ceaușescu, topea hârtia a mii de Sfinte Scripturi, prefăcând-o în . . . hârtie igienică. După Revoluție, Biblia a fost eliberată și ea, cunoscând o mare victorie și fiind răspândită în toată țara. Astăzi, straniu, poate stă cuminte undeva în raft, ascunsă sub un strat fin de praf. Bătălia pentru Scripturi s-a mutat în casa ta!

 

Constantin Brâncoveanu – un nume pe o Biblie

În duminica din 15 august 1714, pe malul Mării Marmara, tur­cii săvârșeau o execuție. Ca la răstignirea lui Iisus, condamnații fuse­seră purtați din temniță pe străzile aglomerate, strângând o mulțime de spectatori. Acum li se pusese în față viața, cu prețul lepădării legii creștine. Răspunsul celui mai mare dintre ei are forță până în ziua de azi: „Iată, toate avuțiile și orice am avut am pierdut! Să nu ne pier­dem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! Să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos…” [1]

Așa și-a sfârșit viața Constantin Brâncoveanu și a încheiat domnia începută cu 25 de ani mai înainte, în 1688. Una dintre primele sale lu­crări fusese un act de zidire a neamului nostru prin apariția Bibliei Cantacuzi­no, numele lui Brâncoveanu fiind însemnat la mare cinste pe prima pa­gină. [2]

Trei sute de ani mai târziu, patriarhul Teoctist slăvea traducerea de la 1688. Cunoscută și sub numele de Biblia de la București, ctitoria era considerată „punctul culminant al tuturor strădaniilor și ostenelilor unui lung șir de ierarhi și clerici luminați și de mari cărturari însuflețiți de nobilele idealuri ale slujirii limbii strămoșești, a Bisericii și culturii naționale, a întregului neam românesc.” [3] Se încheia o epocă și se des­chideau noi orizonturi. Merită să trecem în revistă cele mai importante versiuni ale Scripturii, adevărate Biblii-monument pentru țara noastră.

 

Biblii spre zidirea limbii române

Așa cum a făcut-o în întreaga lume, creștinismul a pătruns și în România prin străini binevestitori ai lui Hristos care au trecut hotarele neamului nostru [4]. La început, Cuvântul lui Dumnezeu a fost vestit prin viu grai. Ulterior, tradiția orală era com­pletată prin scrieri de mână. Această practică se trăgea de pe vremea apostolilor. Sfântul evanghelist Luca și-a trimis evanghelia preapu­ternicului Teofil, cu explicația: „Ca să te încredințezi despre temeini­cia învățăturii pe care ai primit-o” (Luca 1, 4). Astfel, cuvântul scris adeverea cuvântul vorbit, într-un frumos model de învățătură.

Sursa: www.agerpres.ro

După multe veacuri, în anul 1561, surprindem starea și dorința românilor după credința strămoșilor, cea din începuturi. Diaconul ortodox [5] Coresi a tipărit Tetraevanghelul (Cele patru evanghelii), cu dedicația: „Să fie popilor rumâneşti să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s creştinii.” A avea Scriptura pe limba poporu­lui era încă un vis pentru Țara Românească, unde slavona era la pu­tere. Coresi, dâmbovițean de origine, publica la Brașov, unde avea libertatea și îndemnul primarului de a tipări în limba română. La nouă ani de zile de la Tetraevanghel a apărut și Psaltirea, cu expli­cația: „Deacă vădzui că mai toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu, […] începutu-se-au a se scrie aceste sfente Psaltiri.”

Prima traducere completă a Noului Testament în limba română s-a realizat în Ardeal, în 1648, la Bălgrad (Alba Iulia). A fost tipărită de mitropolitul ortodox Simion Ștefan, la porunca și pe cheltuiala lui Gheorghe Rákóczi, Craiul Ardealului, pe care istoricul Nicolae Iorga îl recunoaște ca „vlădică de lege calvină”. Despre călugării care i-au ajutat, tot Iorga scrie: „… se vede că nu-i speria prea mult erezia bine răsplătitoare a Vlădicăi din Bălgrad” [6].

O lucrare „fundamentală pentru noi ca și Biblia germană a lui Martin Luther” (George Călinescu)

După alte patru decenii, apărea un volum masiv, cu scoarțe de lemn îmbrăcate în piele – Biblia de la București (1688). Ea a fost evaluată de marele critic literar George Călinescu drept o lucrare „fundamentală pentru noi ca și Biblia germană a lui Martin Luther” [7]. Din păcate, în­tr-un secol, exemplarele acestor cărți s-au împuținat, astfel încât și pentru preoți erau o raritate.

O a doua ediție completă a Bibliei a apărut din nou în Transil­vania, sub numele de Biblia de la Blaj (1795). Coordonatorul lucrării era preotul greco-catolic Samuil Micu (Klein). Limba română era în continue prefaceri, de aceea Micu scria în ea că Biblia dintâi (cea din 1688) „mai pre multe locuri neplăcută urechilor auzitorilor iaste și foarte cu anevoe de înțeles, ba pre altele locuri tocma fără de înțeles iaste, care lucru cu mare pagubă sufletească era neamului și Bisericii Românilor.”

 

Alți preoți, alte Biblii

Au urmat apoi și alte Scripturi tipărite la îndemnul unor fețe bisericești și nu numai. Între timp, apăruseră Societatea Biblică Bri­tanică (SBB) și Societatea Biblică Americană, cele mai mari edituri biblice la nivel global. Fără a aparține unei confesiuni anume, acestea sponsorizau publicarea Sfintei Scripturi în limba poporului, în orice țară. Ideea era aceea de a avea o Biblie națională, transconfesională, pe care să o poată citi și catolicul, și ortodoxul, și adventistul, și baptistul.

De un astfel de sprijin din partea SBB a beneficiat traducerea Nitzulescu. Aproape patru decenii, Nicolae Nitzulescu a fost profesor la Semi­narul Central din București și la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Biblia sa din 1911 a cunoscut o largă difuzare printre protestanții din România, în timp ce ortodocșii au considerat-o „stricăcioasă”.

De ajutorul SBB a beneficiat și următoarea versiune foarte populară, cea a lui Dumitru Cornilescu. Hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Dobrovăț, acesta avea relații bune cu patriarhul Miron Cristea și cu prințesa Ralu Callimachi și a publicat Biblia în 1921. Deși neacceptată în Biserica Ortodoxă, versiunea lui a fost recenzată în revistele bisericești. O nouă ediție, făcută după standardele SBB în 1924, a fost foarte apreciată de public. Secretarul SBB pentru Europa de Sud-Est cita într-o scrisoare un extras din jurnalul bucureștean Dacia: „Noul Testament al lui Cornilescu este cu mult superior orică­rei traduceri anterioare în limba română. Posedă o suplețe și fluență care le lipsește cu desăvârșire celorlalte.” [8]

Desigur, la momentul publicării ei, fiecare versiune a Bibliei marca atingerea unui hotar istoric. Date fiind însă prefacerile rapide ale limbii din so­cietate și închistarea Scripturii în limbajul bisericesc, textul era adesea dificil pentru omul de rând. O comparație a textului din Romani 3, 22-26 între versiunea lui Nitzulescu (1911) și cea a lui Cornilescu (1924) va da câștig de cauză celei mai recente:

„… nu este deosibire, Pentru că toți păcătuiră și au lipsă de mărirea lui Dumnezeu, Îndreptățiți fiind ei prin dăruire cu al lui dar prin răscumpărarea care este în Christos Iisus; Pe care Dumnezeu ’l a pus la privire ispășitor prin credința în al său sînge, spre arătare a dreptății lui, pentru trecerea prin îngăduirea lui Dumnezeu a păcatelor săvîrșite mai ’nainte, Spre arătarea dreptății lui în timpul de acum, pentru ca să fie el drept și îndreptățind pe cel din credință în Iisus.” (Nitzulescu)

„… nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.”(Cornilescu)

După Nitzulescu și Cornilescu, și preotul Gala Galaction a fă­cut eforturi încă din 1918 pentru o nouă traducere, diferită chiar și de versiunea Sfântului Sinod din 1914. Sponsorizat la început de un bancher evreu, Galaction a izbutit să-și vadă Noul Testament publi­cat în 1927 și, ajutat de preotul și traducătorul Vasile Radu, a publicat Biblia în 1938. Altă versiune sinodală, din 1936, cuprindea Vechiul Testament în traducerea patriarhului Nicodim și Noul Testament în traducerea lui Gala Galaction și Vasile Radu.

Între acești traducători de Biblie din România au fost tensi­uni, concurențe.[9] Fiecare dintre ei a căutat să traducă mai bine textul biblic, folosind diferite versiuni românești și străine. În fața străduin­ței lor, cititorul de azi nu ar trebui să aleagă o singură traducere și să le respingă pe celelalte, ci să ia tot ce e mai frumos din fiecare. Pentru comparație, în limba engleză există peste 100 de versiuni contempo­rane. [10]

În deceniile comunismului, societățile biblice internaționale au susținut deopotrivă versiunea lui Cornilescu, însușită de majorita­tea protestanților din România, dar și versiunea sinodală. United Bi­ble Societies a publicat în 1968 și în 1975 câte 100 000 de exemplare din versiunea sinodală. În schimb, în 1987, Tipografia Institutului Bi­blic și de Misiune al BOR publica versiunea lui Cornilescu. [11]

În ultimii ani, au apărut noi versiuni. În patrimoniul BOR s-a adă­ugat versiunea lui Bartolomeu Anania, iar Biserica Catolică a lansat în 2013 prima traducere proprie [12] a întregii Biblii în limba română. Există și o versiune interconfesională a Noului Testament publicată de Societatea Biblică Interconfesională din România, iar în lumea protestantă se bucură de succes Noua Traducere în Limba Română (NTR).

 

Care Biblie este cea „adevărată”?

Pe piața de carte există multe lucrări care vor să fie un fel de „Biblie”. Pe vre­mea comunismului, era la mare promovare Biblia hazlie, iar azi apar cărți cu pretenția de atotcuprindere: Biblia vânzărilor, Biblia vitami­nelor, sau chiar alternativă la Scriptură…, Biblia satanică. Dacă rămânem însă la Sfânta Scriptură, atunci trebuie spus că sunt foarte multe traduceri și ediții ale Cărții, dar este o singură Biblie. Scrisă de profeți și de apostoli, ea a fost o carte evreiască, finalizată înainte de a se fi împărțit creștinismul în ortodocși, catolici, protes­tanți. Ca atare, mesajul ei a ajuns la toate popoarele prin traduceri. Marile biserici ale lumii au propria Biblie, adică o versiune realizată de un traducător sau de un comitet de traducere care împărtășește viziunea și teologia bisericii respective. În România, au traduceri proprii doar ortodocșii, catolicii și mar­torii lui Iehova. La nivel internațional, cele mai populare Biblii sunt cele neconfesionale (în ediții publicate de societăți biblice) sau în traduceri ecumenice.

Cititorul care compară diferite versiuni ar găsi, desigur, diferen­țe. Într-o versiune scrie „Iisus” și în alta „Isus” ori „Christos” și „Hris­tos” și destule altele: zi de odihnă/sabat, îndreptare/neprihănire, predanie/datină. Însă lucrurile acestea nu afectează mesajul central. Adevărul mântuitor al Scripturii poate fi găsit în orice versiune, din orice vreme și din orice loc – altfel creștinismul nostru nu ar mai fi unul apostolic.

Predicile lui Iisus, Cele Zece Porunci, învățăturile principale sunt în esență aceleași, în orice versiune. (Vezi o comparație a textului din Rugăciunea Tatăl nostru la pagina 249.) Uneori, diferă titlurile căr­ților biblice sau numerotarea lor: Agheu/Hagai, Avacum/Habacuc, 2 Împărați/4 Regi ori a versetelor lor.[13] Unele versiuni sunt complete, cu 66 de cărți, altele sunt doar Noul Testament, eventual și cu Psal­mii, iar cele catolice și ortodoxe au în plus cărțile necanonice. [14]

Azi, majoritatea traducerilor pot fi găsite gratuit online sau în aplicații deosebit de accesibile pentru dispozitive electronice și mobile. Cu doar câteva de­cenii în urmă, prețul era cu totul altul.

 

„Vreau Biblia, nu un Rolls-Royce”

Pentru un popor sugrumat de ateism, nevoia de Biblii nu putea fi satisfăcută nici de biserica majoritară, nici de cele minoritare. Era nevoie de un ajutor extern din partea marilor societăți biblice. Se fă­ceau eforturi susținute pentru a hrăni spiritualitatea din România, iar un exemplu excepțional în acest sens a fost dat de patriarhul Justinian Marina. În anul 1966, a vizitat Anglia, fiind primit la Londra ca un șef de stat. Când regina Elisabeta a Marii Britanii i-a dăruit un au­tomobil Rolls-Royce, patriarhul i-a mulțumit pentru gest, cerând în schimb altceva – hârtie pe care comuniștii nu i-o dădeau: „Maiestate, vă mulţumesc. Sunteţi foarte generoasă, dar sunt informat că sunteţi preşedinta Societăţii Biblice Britanice. Patriarhii români de dinaintea mea au editat fiecare câte o Biblie, care le poartă numele. Eu am mai mult de 10 ani [de când sunt patriarh] şi nu am izbutit să am o Biblie. Vă rog, în locul maşinii, daţi-mi hârtie şi materiale de legătorie ca să pot tipări şi eu Biblia.” [15] Ti­rajul finanțat de englezi a fost de 100 000 de Biblii, ajunse pe rafturile librăriilor de stat în primii ani ai epocii ceaușiste (1968), într-un gest politic pe care comuniștii au fost nevoiți să-l accepte.

La polul opus, în anii ’80, ziare americane prestigioase publicau știrea că în România s-au găsit frânturi de versete biblice pe role de hârtie igienică. La Brăila și Bistrița, Nicolae Ceaușescu dăduse o comandă de reciclare pentru mii de Biblii venite în țară, sub pre­textul că „nu mai e nevoie de Biblii, iar libertatea religiei este mai mare în România decât în aproape orice țară” [16]. Deși nu există informații oficiale, despre același dictator presa românească a scris că, știind valoarea cărții sacre a creștinismului, a garantat [17] un împrumut extern de 10 miliarde de dolari de la FMI și Banca Mondi­ală doar cu celebrul manuscris Codex Aureus [18]. Amarnice feluri de a prețui Cuvântul lui Dumnezeu…

 

Biblia pe care a avut-o Iisus

Și Iisus a avut o Biblie pentru al cărei adevăr Și-a dat viața. Pe vre­mea Lui, Biblia evreilor era ceea ce azi avem în cuprinsul Scripturii sub titlul de Vechiul Testament. Iar viața, jertfa și cuvintele Sale au constituit tema și baza restului Scripturii, adică Noul Testament.

În viața lui Hristos, Scriptura a avut un rol foarte impor­tant. În primul rând, marile fapte ale vieții Sale au fost prevăzute în pa­ginile Bibliei [19], după cum a spus-o chiar El, că Scripturile, „acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Nu o dată evangheliștii au afirmat: „S-a întâmplat așa ca să se împlinească Scriptura…” [20]

Iisus știa prea bine Vechiul Testament încă de la 12 ani (Luca 2, 46. 47), deși nu fusese niciodată la școlile rabinice. „Și iudeii se mirau, zicând: «Cum știe Acesta carte fără să fi învățat?»” (Ioan 7, 15). Chiar în pustia ispitirii, când l-a înfruntat pe Satana, Mântuitorul a citat corect și complet Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4; Luca 4).

În multe predici, Iisus Hristos le-a explicat oamenilor Scripturile. Cele mai dure afirmații ale lui Iisus față de atacurile asupra Cuvântului au vizat două direcții. El a mustrat puternic necredința oamenilor în Biblie, fie ei ucenici („o, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca să credeți toate câte au spus prorocii” – Luca 24, 25) sau saduchei, care nu credeau în înviere („vă rătăciți neștiind Scripturile”– Matei 22, 29). Iar pe de altă parte, celor ce citeau Scripturile, dar le interpretau greșit, le readucea aminte de Cuvântul scris, după cum i-a întrebat pe preoți în templu: „Nu este, oare, scris?…” (Marcu 11, 17) sau pe farisei: „Oare n-ați citit că…” (Luca 6, 3). Ultimilor, care se făleau ca mari cunoscători ai Cuvântului divin, le-a zis de-a dreptul, înfierându-le fățărnicia: „Astfel desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri ați dat-o” (Marcu 7, 12; vezi și vers. 8).

De când Hristos a rostit aceste cuvinte, a rămas valabil în creștinism ceva ce se spune și în România de astăzi, și anume că „baza cultului ortodox este Sfânta Scriptură[21]. Despre această carte venerată de străbunii părinți ai Bisericii, preotul profesor doctor Ion Bria a scris că „Duhul Sfânt nu mai adaugă nimic la conținutul Evangheliei. O tradiție care este contrară Sfintelor Scripturi nu este o tradiție ortodoxă. Tradiția recunoaște că Scriptura este forma definitivă, conținutul infailibil al revelației.” [22]

Cât priveşte neschimbarea şi nealterarea Sfintei Tradiţii, aceasta se poate controla în baza următoarelor condiţii: […] să nu se contrazică cu Sfânta Scriptură. Numai fără astfel de contraziceri este posibil ca o învăţătură oarecare din Tradiţie să provină de la Mântuitorul sau de la Sfinţii Apostoli, care au fost sub înrâurirea directă a Sfântului Duh.[23](I. Cleopa)

În acest sens, Fiul lui Dumnezeu a susținut cu fermitate adevărul că „Scriptu­ra nu poate fi desființată” (Ioan 10, 35), iar semnătura Sa a fost: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35, vezi și 1 Corinteni 4, 6). Iisus a cunoscut Biblia, spre deosebire de unii urmași ai Lui de azi, care abia o deschid.

 

Cum a ajuns Biblia până la noi

Începând cu vremea lui Moise (circa 1500 î.Hr.), timp de un mileniu și jumătate autorii au scris pe trei continen­te: Asia (Orientul Mijlociu), Europa (Grecia, Italia), Africa (Egipt). Textul a fost scris în trei limbi (ebraică, aramaică, greacă). Autorii proveneau din medii diverse și aveau îndeletniciri variate, ajungând să-i cunoaștem ca profetul Ieremia, împăratul Da­vid, comandantul Iosua, țăranul Amos, filosoful Solomon, pescarul Petru, vameșul Matei, doctorul Luca, teologul Pavel etc. Atât de di­verși, și totuși în unitate, căci nu ei sunt efectiv autorii Scripturii, ci doar scribii lui Dumnezeu.

Cărțile pe care aceștia le-au semnat, deși azi le poartă numele (de exemplu, „Plângerile lui Ieremia” sau „Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul”), nu au fost scrise „prin voia omului”, ci „oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (2 Petru 1, 21). De mii de ori, autorii și-au recunoscut lipsa de originalitate, spunând că nu ei erau izvoditorii acelor cuvinte, ci „A fost Cuvântul Domnului către mine” sau „Așa zice Domnul”.

Adevăratul Autor al Bibliei este Sfântul Dumnezeu, de aceea știm aceste scrieri sub numele de „Sfintele Scripturi” (Romani 1, 2). Apostolul Pavel recomanda „Scriptura insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3, 16) și se bucura că epistolele lui nu au fost primite „ca pe un cuvânt al oameni­lor, ci aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2, 13). Apostolul Petru punea semnul egal între scrie­rile Vechiului Testament și scrierile apostolului Pavel (2 Petru 3, 16).

Autorii au scris în timpuri, locuri și împrejurări foarte variate: fugari în pustie (David, Moise), în palate (Solomon, Daniel), închiși în temnițe (Pavel, Ioan), în libertate (Luca, Matei).

 

Despre Biblie – pe scurt

Pentru că am tot vorbit despre Biblie, oare ce găsim în paginile ei?

În paginile Scripturii întâlnim, ca un fir roșu, planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire (vezi capitolul următor). Iar idealul divin pentru noi a fost prezentat în cea mai frumoasă viață – a lui Iisus. Dintre toate scrierile lumii, doar în Scripturi găsim viața lui Hristos – Adevărul pentru viața noastră. Iată de ce majoritatea creștinilor consideră că Biblia este autoritatea supremă, prin care se leagă o relație vie cu Mântuitorul.

Paginile ei sunt pline de întrebări, răspunsuri, sfaturi, versuri, proză, istorii, legi, scrisori etc. În trei cuvinte putem spune că Scriptura este hrană minții, leac trupului, mângâiere sufletului. Deschizând-o, ne lăsăm cuceriți de adevăruri precum „dragostea nu va pieri niciodată” (vezi tot capitolul 13 din 1 Corinteni). Copiii vor găsi istorisiri cu împă­rați, prințese, uriași, animale, minuni. Oamenii mari își vor încerca puterile cu profeții codificate sau cu alte „lucruri grele de înţeles” (2 Petru 3, 16).

 

Trei mari puncte de reper

1. Manuscrise demne de încredere [24]
Noul Testament a circulat în formă de suluri de piele și papirusuri, din care azi sunt păstrate fragmente. În prezent, avem circa 24 000 de părți, copi­ate manual. Prin comparație, Iliada (Homer) se regăsește doar în 643 de exemplare, iar operele lui Platon sau Herodot au supraviețuit în mai puțin de 20 de copii.

Deși nu exis­tă niciun original al Bibliei, putem avea încredere în metoda de copi­ere a manuscriselor, datorită unor tehnici speciale de copiere, dintre care unele se respectă până astăzi. De asemenea, suportul și cerneala folosite aveau o „garanție” până la aproape 1 000 de ani.

Mai important, timpul scurs între perioada când s-a scris Noul Testament și cele mai timpurii copii de mână este de circa 100-125 de ani. În ce privește operele lui Platon, Tacitus, Herodot, Aristotel și alți filosofi greci, perioada este între 1 000 și 1 600 de ani sau mai mult.

Doar 0,5% din textul Noului Testament ridică unele întrebări cu privire la acuratețea transmiterii, spre de­osebire de Iliada, unde 5% din cuvinte sunt îndoielnice. Așadar, în ce privește învățăturile principale, nici măcar una singură nu este pusă sub semnul întrebării.

Același lucru e valabil și în dreptul Vechiului Testament. Sir Fre­deric Kenyon, unul dintre cei mai mari experți și președinte al Școlii Britanice de Arheologie, raporta despre exemplarele copiate ale cărții prorocului Isaia că după 1 000 de ani în care s-au efectuat nenumărate copii, un singur cuvânt de trei litere ridica unele întrebări cu privire la copiere. Un singur cuvânt dintre alte 166 de cuvinte clare ale aceluiași capitol. Adică un cuvânt, într-un singur capitol, alături de alte 65 de capitole fără probleme! Devine evident fap­tul că trei litere nu puteau modifica în mod semnificativ sensul general al mesajului întregii cărți!

Dacă prin anii 300 s-ar fi pierdut sau distrus Noul Testament, din totalul de 7 958 de versete s-ar fi putut recupera 7 950, care fuseseră citate în scrierile Părinților Bisericii.Astăzi, în jur de 80% din liturghia ortodoxă este compusă din texte biblice.

2. Onestitatea Bibliei
Merită remarcată Biblia și pentru o trăsătură excepțională a ei – respectul față de adevăr. Scriptura nu trece cu vederea păcatele oamenilor importanți din poporul ales al lui Dumnezeu (oricât de neplăcut ne-ar fi la citit).

Avraam este numit părintele credincioșilor, dar când Avraam minte, Biblia nu ascunde acest lucru. După ce spune că David a comis adulter și crimă, Biblia arată că „fapta aceasta, pe care a făcut-o David, a fost rea înaintea Domnului” (2 Regi 11, 27). Cazuri asemănătoare sunt Ilie (care dă dovadă de lașitate), Ioan Botezătorul (a cărui credință se clatină la un moment dat) sau ucenicii Domnului Iisus (care se leapădă de Mântuitorul). Dacă în istoriile egiptene nu se găsesc rapoarte ale înfrângerilor suferite de faraoni în bătălii, Scriptura arată clar eșecurile eroilor ei, cu scopul de a vedea nevoia omului după ajutorul lui Dumnezeu.

 

3. Împlinirea Scripturii
De-a lungul timpului, unii cititori au fost de părere că Biblia nu este decât o colecție de legende bune pentru cultura generală, dar incredibile. Însă în secolul trecut, instrumentele arheologilor au scos la iveală do­vezi care confirmă adevărul istoric al Bibliei (existența cetăților Sodo­ma și Gomora, existența poporului hitiților, distrugerea Ierihonului etc.).[25]

Însă ceea ce uimește și mai mult cititorul este faptul că unele fragmente au un caracter profetic, adică prevăd locuri, evenimente și chiar numele unor oameni din viitorul profetului. Dacă am lua numai cartea prorocului Isaia, el vorbește despre cucerirea lui Iuda de către Babilon (Isaia 39, 6), despre căderea Babilonului sub mezi (13, 17.19), despre numele conducătorului medo-persanilor, Cirus (45, 1) și porunca acestuia în favoarea evreilor și a templului (44, 28). Evenimentele s-au petrecut întocmai, zeci sau sute de ani mai târziu.

În ceea ce privește viitorul omenirii, profeția din Daniel 2 este cât se poate de clară când o comparăm cu derularea imperiilor lumii și starea actuală a Uniunii Europene. Tot în cartea lui Daniel apar și alte profeții prin care așteptătorii adevărați au știut când să procla­me împlinirea vremii pentru nașterea și arătarea lui Iisus (Daniel 9, 25-27). De fapt, Iisus Însuși, când a început să predice, a spus: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 1, 15). [26]

„[Dumnezeu] este Cel care schimbă timpurile și ceasurile, Cel care dă jos de pe tron pe regi și Cel care îi pune. […] El descoperă cele mai adânci și cele mai ascunse lucruri, știe ce se petrece în întuneric. […] Dar este un Dumnezeu în ceruri, care descoperă tainele și care a făcut cunoscut regelui Nabucodonosor ce se va întâmpla în vremurile ce vor veni.” (Daniel 2, 21.22.28)

Pentru și împotriva Bibliei

Minți sclipitoare, care au influențat covârșitor mersul lumii noastre, au apreciat Biblia: Nicolaus Copernic, Galileo Galilei, Johan­nes Kepler, Isaac Newton, Robert Boyle, Blaise Pascal, Louis Pasteur. Tiparul inventat de Gutenberg a avut ca primă comandă majoră Biblia, astfel că până în zilele noastre este cea mai răspândită și cea mai tradusă carte de pe glob, însumând peste 6 miliarde de exemplare, în peste 2 000 de limbi și dialecte. [27]

Această popularitate a Bibliei și susținerea că este Cuvântul lui Dumnezeu nu puteau să nu nască opoziție. De aceea, Biblia a fost nu doar cea mai iubită, ci și cea mai urâtă și disprețuită carte, iar istoria reține mo­mente nefaste când s-a încercat distrugerea definitivă a ei sau doar a unor părți din ea. [28] Nu doar păgânii au ars Biblia, ci și creștinii. În special biserica majoritară, în anumite țări europene, s-a opus față de libera circulație a Scripturii, distrugând prin foc atât cărțile, cât și pe unii dintre cei ce le-au publicat sau pe cei ce le aveau și le distribuiau. [29] Mai târziu, în timp ce Revoluția Franceză promova drepturile omului, Bibliile au fost arse în piețele publice.

Asigură-te că ai în casă o Biblie. Chiar dacă e la loc de cinste sau prăfuită pe un raft, ia-o mai aproape, la îndemână.

Cel mai mare respect față de ea este citirea și aplicarea învățăturilor ei. Biblia nu are un blestem pentru cei care încep să o citească și nu reușesc să ajungă la sfârșit.

Ci are înscrise în ultima ei carte un blestem pentru cei ce scot sau adaugă cuvinte în ea (Apocalipsa 22, 18), dar și o binecuvântare, o fericire, pentru cel ce o citește (Apocalipsa 1, 3).

Secole de-a rândul, Biblia a fost disprețuită. Distrusă de păgâni și creștini, interzisă de comuniști, batjocorită de atei, ea a rămas în picioa­re, iar astăzi sunt mai multe Biblii în lume decât oricând. În România, a avea o Biblie sau citirea ei nu ne sunt oprite, dar nesocotirea ei continuă mai mult ca oricând, la un nivel mult mai complex, perfid și subtil.

 

Biblia schimbă vieți

Biblia a produs uriașe schimbări în lume. A transformat indivizi, familii, națiuni și civilizații oriunde a fost prețuită. Influența Scriptu­rilor nu a fost întotdeauna directă, dar efectele s-au văzut mereu pe termen lung. Ca exemple, putem aminti limitarea și, în final, abo­lirea sclaviei, un statut al femeii tot mai aproape de cel al bărbatului, influența asupra codurilor de legi europene și americane și dezvolta­rea educației. Cele mai mari opere de artă din lumea veche și nouă, indiferent că vorbim de literatură, muzică, pictură ori sculptură, sunt inspirate din scene biblice.

Dar cea mai importantă schimbare pe care Biblia o poate face este schimbarea vieții cititorilor ei. Cel care citește Scriptura vede altfel lucrurile: viața capătă sens, viciile sunt abandonate mai ușor, descurajarea lasă loc încrederii, boala face pasul înapoi, moartea nu mai este privită cu disperare. Biblia ne va face mai amabili și mai cu­rați, dar și mai inteligenți, pentru că atunci când o citim vorbim, de fapt, cu Dumnezeu.

În schimb, neglijarea Scripturii este ca respingerea unui leac atunci când ar fi mai mare nevoie de el. Poate de aceea, Galaction avertiza: „Nouă ne mai trebuie poate încă o sută de ani până să ajungem acolo unde popoarele culturale apusene se găseau acum un veac și acum două veacuri. Dacă îngerii Dom­nului ar voi să facă printre noi un control de sărbători şi să cerceteze – pentru informarea noastră – câţi români ştiutori de carte vor citi câteva pagini din Sfânta Evanghelie, rezultatul ar înveseli adâncurile iadului şi pe toţi cei ce sălăşluiesc în ele!” [30]

Așadar, asigură-te că ai în casă o Biblie. Chiar dacă e la loc de cinste sau prăfuită pe un raft, ia-o mai aproape, la îndemână. Cel mai mare respect față de ea este citirea și aplicarea învățăturilor ei. Biblia nu are un blestem pentru cei care încep să o citească și nu reușesc să ajungă la sfârșit, ci are înscris în ultima ei carte un blestem pentru cei ce scot sau adaugă cuvinte în ea (Apocalipsa 22, 18), dar și o binecuvântare, o fericire, pentru cel ce o citește (Apocalipsa 1, 3).

 

Pe când Iisus ne tâlcuia Scripturile

Pe drumul de la Ierusalim spre Emaus, în seara zilei învierii, Iisus S-a arătat unor ucenici. Descurajați, dezamăgiți, căci nu credeau în învierea Domnului, ei au intrat în vorbă cu Străinul. Iar Acesta nu i-a orbit cu lumina învierii, nu le-a amintit învățăturile grăite pe când era cu ei, nici nu i-a mustrat dându-le canoane. Ci le-a tălmăcit Scriptura scrisă pentru toți: „«O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus prorocii! Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?» Şi, începând de la Moise şi de la toţi prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.” A fost, probabil, cea mai eficientă ocazie de înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu în viața lor.

De-abia după ce au înțeles Scriptura, li s-a descoperit Iisus. Și se mirau ei: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24, 25-27. 32; Luca 24, 45).

Pentru noi, Biblia nu este literă moartă, ci este o carte vie, unde-L găsim pe personajul ei principal: Iisus Hristos. Pentru că El este Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu. După cum apa este cu atât mai curată, cu cât este mai aproape de izvor, la fel Scriptura este mai hră­nitoare și mai frumoasă când o cunoaștem direct de la Dumnezeu, și mai puțin prin zicerile sau scrierile oamenilor, indiferent cine au fost ei sau în ce epocă au trăit.

Pe patul de moarte, marele scriitor englez Sir Walter Scott a spus: „Aduceți-mi cartea.” Cineva, aflat la căpătâiul său, l-a întrebat șoptit: „Ce carte?”

Iar Scott a răspuns ferm: „Există o singură carte care se poate numi Cartea: Biblia!”


 

NOTE:

[1] Gheorghe Șincai, Cronica românilor și a mai multor neamuri, I-III, (București: 1978), ed. electronică.

[2] Pagina de gardă a primei ediții a Bibliei 1688 menționează: „Biblia, adecă Dumnezeiasca scriptură. Care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţăleagerea limbii rumâneşti, la porunca Prea bunu­lui creştin şi luminatului domn IOAN ŞERBAN CANTACOZINO BASARAB VOE­VOD, şi cu îndemânarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL marele logofăt.”

[3] Patriarhul Teoctist, secțiunea „Cuvânt către cititori”, Biblia, versiunea 1988.

[4] Vezi „sciții” în Coloseni 3, 11.

[5] Unii specialiști cred că Tetraevanghelul era o lucrare apărută „probabil din inițiativa propa­gatorilor Reformei”, după manuscrise neortodoxe. „Diaconul Coresi a folosit «manuscrise husite, brăzdate de ideile Reformei», istoriceşte vorbind singurele manuscrise româneşti pe care Coresi putea să le aibă la îndemână şi care nu puteau să provină de altundeva decât din Maramureşul întins pe atunci până în proximitatea spaţiului cultural ceh, marcat de idei reformiste.” www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V15/pdf p. 115.

[6] Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol. I-iu (Vălenii de Munte: Tipografia „Neamul Românesc”, 1908), pp. 335–336.

[7] George Călinescu, Istoria literaturii române: Compendiu, (Chișinău: Litera, 1997), p. 20.

[8] Emanuel Conțac, Cornilescu – din culisele celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi, (Cluj Napoca: Logos, 2014), Scrisoarea 37, din 27 noiembrie 1920.

[9] Gala Galaction se plângea că Biblia Cornilescu „s-a tipărit, până astăzi (1929), într-o jumă­tate de milion de exemplare. […] Biserica Ortodoxă Română n-a putut să ridice împotriva acestui puhoiu decât un slab stăvilar de vreo câteva zeci de mii de exemplare, nu ale Bibliei, ci ale Noului Testament.” Vezi Conțac, p. 83.

[10] Numărul de versiuni în limba engleză: http://tyndalearchive.com/scriptures/index.htm

[11] Verzan, directorul Editurii Institutului, îi spunea lui Stăniloaie: „Trebuie să scot Biblia baptistă pentru care iau valută.” Vezi dialogul detaliat în Lidia Stăniloaie Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului, (București: Humanitas, 2010), p. 330. Fotografia unui exemplar din ediția biblică menționată se poate găsi în ediția cărții Taine din Scripturi, Casa Bibliei, 2016.

[12] Vezi www.catholica.ro/2013/06/17/lansarea-si-distribuirea-primei-traduceri-romano-catolice-a-bibliei-in-limba-romana/.

[13] Biblia a fost împărțită în capitole în anul 1205 de către arhiepiscopul catolic Stephan Langton, iar în versete în anul 1571 de către tipograful parizian Robert Estienne (Stephanus). Împărțirea s-a păs­trat, cu mici excepții. În anumite Biblii, Psalmul 9 are 38 de versete, în altele este împărțit în Psalmul 9 (primele 20 de versete) și Psalmul 10 (versetele 20-38). Numerotarea diferă cu o unitate până la Psalmul 146/147, când redevine identică. Numărul total este identic, de 150. În unele versiuni, există și 151, dar acesta este marcat prin titlul: „Psalmul necanonic 151”.

[14] Cărțile necanonice, sau apocrife, nu au fost niciodată considerate sfinte de către evrei, iar Iisus și apostolii Săi nu le-au amintit nici măcar o dată. Ortodocșii le consideră necanonice, ele fiind bune de citit, fără aceeași valoare ca restul Bibliei. Catolicii le numesc deuterocano­nice, diferite de cele canonice (din primul canon).

[15] Vezi articolul „Iunie 1966: Vizita patriarhului Justinian Marina în Anglia”, Ziarul Lumina, www.ziarullumina.ro.

[16] „Cum a făcut România din Bibliile primite de la americani hârtie igienică: Pe unele role găseai fragmente de versete biblice”, Adevărul, 18 aprilie 2015, www.adevarul.ro. Vezi articolele americane aici: http://www.nytimes.com/1985/06/10/us/briefing-rumanians-accused.html sau pe http://www.americanhungarianfederation.org/news_rumania_hungarianbiblesastoiletpaper.htm

[17] „Ceaușescu garanta împrumuturile externe cu o carte: Codex Aureus”, HotNews, 20 aprilie 2006, www.hotnews.ro

[18] Manuscrisul Codex Aureus poate fi vizualizat online la www.bibnat.ro/expozitie-virtua­la/Codex-Aureus-c1-ro.htm.

[19] Vezi nota 26.

[20] Vezi Matei 1, 22; 2, 15; 2, 23; 26, 54; Luca 4, 21; Ioan 13, 18; 17, 12; 19, 24; 19, 28; 19, 36; vezi și Faptele apostolilor 1, 16; Ioan 20, 9; Marcu 15, 28; 1 Corinteni 15, 3.4.

[21] Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în BIBLIA, sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod (București: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2008), p. 8. Sublinierea cu caractere italice aparține patriarhului.

[22] Ion Bria în publicația Studii teologice, nr. 5–6/1970, pp. 398–400, citat în Ernest W. E. Herman, Izvoarele uitate ale dreptei credințe, ediția a II-a, (Arad: Carmel Print, 2015), p. 38.

[23] Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credința ortodoxă, cu binecuvântarea P.S. Eftimie, episcopul Romanului, ediția a IV-a revizuită și adăugită de arhimandrit Ioanichie Bălan, (Roman: Editura Episcopiei Romanului, 2000), p. 137.

[24] Informațiile de la acest punct se bazează pe Josh McDowell, Mărturii care cer un verdict, (San Bernardino: Here’s Life Publishers, 1972), capitolul „Autenticitatea Bibliei”, și pe Josh McDowell, Sean McDowell, Mai mult decât un simplu tâmplar, ediţie revizuită şi adăugită, (Oradea: Scriptum, 2014), capitolul „Sunt informaţiile din Biblie demne de crezare?”

[25] John Garstang, The Foundations of Bible History, (New York: R.R. Smith, Inc., 1931), p. 146.

[26] Între cele 332 de profeții despre Hristos împlinite întocmai, amintim: locul nașterii (Mica 5, 2) nașterea dintr-o fecioară (Isaia 7, 14), minunile (Isaia 35, 5.6), respingerea Sa (Psalmii 68, 8, Zaharia 13, 7), vinderea pe treizeci de arginți (Zaharia 11, 12), biciuirea (Isaia 50, 6), execuția (Isaia 53, 8) prin crucificare și împărțirea hainelor Sale de soldați (Psalmii 21, 16).

[27] Numărul de limbi în care a fost tradusă Biblia: www.christianity.stackexchange.com/ques­tions/8490/into-how-many-languages-has-the-bible-been-translated; numărul de Biblii tipărite: www.statisticbrain.com/bibles-printed/.

[28] De pildă, în anul 167 î.Hr., Antioh Epifanul a ordonat arderea oricărei copii a Legii, pre­cum și executarea tuturor posesorilor ei. În anul 308 d.Hr., împăratul roman Dioclețian a poruncit arderea oricărei copii a Bibliei.

[29] De exemplu, călugărul Konias se lăuda cu arderea a peste 60 000 de cărți ale protestan­ților cehi, dintre care cele mai multe erau Biblii. Vezi Frances Gregor, The Story of Bohemia (London: Forgotten Books, 2013), ed. electronică.

[30] Gala Galaction, Ziua Domnului – pagini creştine (Bucureşti: 1958), p. 321.

 

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *